Postare plictisitoare

Unde? Cand? De ce?
Greu de spus. Multe pareri. Unii spun de „Drumul Sarei” (sarea fiind o buna posibilitate de a rotunji veniturile Domnesti). Vreo legatura cu strada de azi? Daca ar fi sa privim spre Palatul Cotroceni, este posibil. Pe la 1679 domnul Serban Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o manastire. Desi Manastirea a fost utilizata ca resedinta domneasca de vara de Cuza, palatul a aparut mai tarziu, dupa Razboiul de independenta, utilizand planurile arh Paul Gottereau completate de arh Grigore Cerchez, insa principesa Maria si principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni abia în martie 1896.
Alta parere spune ca la confluenta Dambovitei cu Bucurestioara s-a ridicat o cetate menita sa supravegheze miscarile otomanilor. Peste vechea cetate s-ar fi ridicat Curtea Veche devenita curte domneasca si al carei apogeu a fost in perioada domniei lui Constantin Brancoveanu. Degradata in timpul domniilor fanariote, a fost inlocuita de Curtea Noua din dealul Spirei in apropierea Manastirii Mihai Voda. Ulterior terenul Curtii Vachi a fost parcelat si nu s-a mai stiut nimic despre ea pana prin anii `70 ai secolului trecut!
Daca legam Bucurestii de Curtea Veche, atunci prima strada ar fi Lipscanii. Asta pentru ca Tepes ar fi adus mesteri de la Lipsca (Leipzig) pentru intarirea cetatii. Sau strada Trambitasului, undeva in zona strazii Franceze. Aici locuiau ostasii din garda domneasca.
Bine, dar Bucurestii pe care ii stim, adica Centrul Vechi, cand a aparut? Centrul vechi este o constructie de lunga durata, un lung sir de constructii si demolari, de schimbari de propietari, de planuri realizate sau moarte in proiect. Prima strada moderna este Calea Victoriei, deschisa de Brancoveanu la 1692, atunci cand a hotarat sa-si croiasca drum spre palatul ridicat dupa ce a cumparat locul de la vaduva Mogos (Palatul Mogosoaia). De atunci Calea Victoriei (initial Podul Mogosoaiei) a fost principala artera a capitalei. Aici si-au ridicat case cei mai importanti oameni ai epocilor ce au urmat si a fost principalul loc de promenada pentru bucuresteni.
Bulevardele centrale au o istorie mult mai noua. Inainte de Razboiul de Independenta Bucurestii erau singura capitala europeana fara bulevarde. Nici planurile de sistematizare ale lui Kiseleff, nici Marele Foc de la 1847 nu au reusit sa aduca strazi europene in orasul de la portile orientului. Abia in timpul primarului Pake Protopopescu s-a deschis Bulevardul Academiei (Elisabeta) urmand apoi Bd Carol si Bd Ferdinand. Axa nord-sud a inceput pe la 1900 cu Bd Lascar Catargiu si cu Bd Bratianu (numit la inceput Bd Brancoveanu), dar legatura intre ele s-a realizat abia in anii `30. Magistrala (Bd Cantemir) s-a deschis abia in anii `60 ai secolului XX.
Sa ne intoarcem in timp. Legenda spune ca Bucurestii au fost intemeiat de un cioban pe nume Bucur. Marturie sta biserica Bucur Ciobanul aflata in imediata apropiere a manastirii Radu voda. "Biserica zisa a lui Bucur Ciobanul este un paraclis zidit probabil pe la 1793 în spatele marii Manastiri a lui Radu Voda, ca sa fie bisericuta pentru cimitirul acestei manastiri, dupa cum se obisnuieste la toate manastirile. Are hramul sfintilor Atanasie si Chiril, patronii de obste ai cimitirelor, si caramizile gasite acolo poarta data de 1743. Si atata tot dupa istorie. E putin, dar este adevarat" - Ionnescu Gion, istoricul Bucurestilor pâna în anul 1899.
Dupa cercetari recente constructia bisericii dateaza de la 1705.
Cea mai veche biserica din oras pare a fi cea ctitorita de domnul Mircea Ciobanul între anii 1545-1554. Vorbim de Biserica Sf Anton, cea care a preluat hramul de la biserica aflata in imediata sa apropiere si care a ars in Marele foc. Biserica a servit timp de doua secole drept loc de încoronare a domnilor Tarii Românesti, pentru ca apoi, biserica de juramant sa devina Biserica Sf Nicolae, cea aflata aproape de Calea Victoriei.
Pentru ca, dupa cum va spuneam, Curtea Veche a fost pierduta vreo doua secole, la 1938 s-a construit Monumentul „Km 0” in curtea Bisericii Sf Gheorghe Nou. Opera a sculptorului Constantin Baraschi (1902-1966), monumentul este centrul cadastral al orasului, locul de unde incep sa se masoare distantele in oras sau catre alte destinatii.
Exista pareri ca amplasarea monumentului „Km 0” nu ar fi chiar o eroare. Sapaturi efectuate in curtea bisericii „Sf Gheorghe Nou” propun o eventuala curte domneasca ridicata de Radu cel Frumos in aceasta zona aflata aproape de confluenta Bucurestioarei cu Dambovita.
Biserica Sf Gheorghe Nou, ridicata de Constantin Brancoveanu intre 1698-1707 cu concursul unor mesteri de seama ca zugravul Parvu Mutu, pietrarul Vucasin Caragea, a fost inaugurata cu mare fast in prezenta Patriarhului Ierusalimului. Dupa mazilirea lui voda Brancoveanu si a fiilor acestuia, se spune ca Doamna a trimis oameni sa aduca in tara capul domnitorului aruncat de calaii otomani in Bosfor pentru a fi inmormantat crestineste in biserica pe care a ctitorit-o. Tot aici este mormantul domnitorului Ioan Mavrocordat. In urma Marelui Foc biserica a fost reconstruita intre 1852-1853 dupa planurile lui X. Villacrosse, arhitect sef al orasului. Pictura din interiorul bisericii este realizata de Constantin Lecca si Misu Popp.
Interesant este si faptul ca X Villacrosse, catalan de origine, este singurul arhitect sef al orasului care a ridicat in timpul mandatului sau o cladire pentru Primaria Capitalei. Cladirea se gasea in zona intrarii in pasajul auto subteran de pe Bd Bratianu, dar a fost demolata cu ocazia reamenajarii Dambovitei spre sfarsitul secolului XIX.
Si, pentru ca tot vorbeam de Villacrosse, tot el a refacut biserica Sf Spiridon Nou. Amprenta sa face ca biserica sa para mai degraba catedrala.
Sa nu il uitam pe academicianul Petre Antonescu si el fost arhitect sef al capitalei. Dupa planurile sale a fost construita actuala Primarie, dar la origine cladirea apartinea Ministerului Domeniilor Publice.
Observ ca a devenit un sport national cautarea celei mai vechi cladiri din Bucuresti.
Se spune ca cea mai veche cladire „civila” este casa Melik, actualul Muzeu Palady, aflata pe strada Spatarului. Poate ca da, dar este foarte greu sa gasesti „cladiri vechi” in Bucuresti. Bucurestii au suferit multe incendii, inundatii ori molimi. Au suferit si de o frenezie a sistematizarilor. Dupa Razboiul de Independenta au fost momentul demolarii caselor in stil otoman. Exista in Bucuresti doar cateva case „de targovet”. In rest, majoritatea cladirilor sunt ulterioare. Cele mai vechi dateaza din perioada 1880-1914 si sunt construite in stil „eclectic”. Cele mai reprezentative sunt Ateneul Roman, Palatul CEC, Ministerul Agriculturii, ori Facultatea de Medicina. In aceiasi perioada Ion Mincu, parintele arhitecturii romanesti, a cristalizat stilul „neoromanesc”. Prima cladire in acest stil este Casa Lahovari (1886) din str Icoanei.
Sa mai remarcam si faptul ca regele Carol a fost cel care a cerut ca institutiile statului sa fiinteze in cladiri construite in stil eclectic. Stilul a prins si astfel, multe cladiri civile au adoptat stilul.
In perioada interbelica apare stilul modernist, datorat lui Marcel Iancu si adoptat si de cel mai important arhitect al epocii, Horia Creanga, nepotul marelui povestitor din Humulesti, iar dupa al doilea razboi mondial este adoptat stilul „sovietic”.
Despre locuri de agrement putem vorbi abia de la mijlocul secolului XIX, daca ne referim la parcuri. Desi au existat atat Targul Mosilor, cat si „dulapuri”, acestea au ramas doar o amintire. Targul Mosilor a „migrat” in timp de la intersectia Mosilor cu Bd Hristo Botev (revolutionar bulgar de la 1848) pana in zona actuala a pietii Obor. Despre „dulapuri” se stie ca erau in zona Manastirii Sf Ecaterina ori la Piata Chirigiu (in apropierea Vamei Antrepozitelor Comunale construite dupa planurile lui Magni).
Vorbind de Magni, trebuie sa observam ca la cateva zeci de metri de Casa Lahovari se inalta casa inginerului Elie Radu, tot in stil neoromanesc, conceputa de italianul ce a fost arhitect sef al capitalei.
Domnul Dan Ionescu considera prima gradina publica parcul de pe malul lacului Tei, dar in perioada domniei lui Ghica zona era in afara orasului. Dupa toate canoanele, prima gradina publica este Cismigiul. Desi zona intrase in vizorul domniei inca din perioada lui Ipsilanti, abia in timpul domniei lui Bibescu, Meyer a asanat balta „lui Dura Negutatorul” si a amenajat parcul. Un alt parc incarcat de istorie este Parcul Carol ridicat dupa planurile arhitectului peisagist Redont cu ocazia implinirii a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Aici s-a tinut in 1906 „Expozitia Generala”. Locul era cunoscut ca fiind „Campia Libertatii” pentru ca aici s-au adunat revolutionarii pasoptisti. Sa va mai povestesc despre fantana Mitropolitului Filaret? Despre lacul care era demult aici? Lacul stim ca a fost secat inainte de 1864, momentul in care Szathmari a executat un plan panoramic al Gradinii Filaret. Iar fantana? Aceasta s-a degradat si a fost demolata, in locul ei fiind ridicata la 1870 „fontena GG Cantacuzino”.
Herastraul, numit initial Parcul Carol II, a fost amenajat in anii`30 ai secolului XX, iar zona Kisellef a fost amenajata la mijlocul secolului XIX ca loc de promenada.
Atat. E mult, e putin? Pe multe cladiri din oras au aparut placute care le atesta ca „monumente istorice”. Asadar, pentru cei interesati, exista repere istorice. Iar despre caile de acces cum ar fi Calea Mosilor, Calea Serban voda, Calea Plevnei, Calea Grivite, ori Calea Rahovei, desi ar fi multe de spus, dar asta tine de istorie „in miscare”, strazile si casele modificandu-se destul de repede la nivelul istoriei orasului.
Sa nu uitam ca pana la Unirea din 1859 Bucurestii au fost un oras de targoveti si ca abia dupa ce a devenit capitala Regatului a inceput sa devina un oras cosmopolit, aceasta cu sprijinul monarhiei.

PS Orice loc are istoria si frumusetile sale. Ce puteti spune despre meleagurile la care tineti?