miercuri, 29 februarie 2012

Vanatorii de ghiocei

Pentru amatorii de fotografie, dar si pentru cei ce asteapta o veste de la primavara, propun sa iesim sambata la 11:00 cu aparatele foto (performsnte sau nu, cu telefoane cu camera) in Cismigiu si sa cautam ghiocei. Dupa aceea sa invadam blogurile cu pozele micutelor flori si nu numai. Cismigiul are ce sa ne arate: Flori, copii (se anunta o zi calduroasa), peisaje.

PS Sper sa reusesc si eu sa pun poze pe blogul meu!

marți, 28 februarie 2012

Sonia Dodoletz


Sonia nu a avut niciodata pasiuni. Sau a avut. Cand avea 16 ani. Pentru Costel. El era mai mare ca ea. Terminase profesionala si lucra ca tinichigiu auto. Ea era la liceu. Teoretic. Sectia umana. Asa era pe vremea aceea. Cum a terminat liceul, s-a maritat. Costel terminase "armata". Atunci a venit si copilul, Dorel. Au hotarat ca ea sa stea acasa. Sa se ocupe de copil si de gospodarie. El castiga suficient pentru un trai decent.
Azi Dorel e mare. A terminat scoala si lucreaza cu taica-su in garaj. Au multi clienti. Sunt cunoscuti in tot cartierul. Se face coada la garajul lor.
Sonia se trezeste prima. Le ia hainele de pe unde au fost aruncate, le goleste buzunarele pe masuta, separat, sa nu se amestece si le duce in baie, la spalat. Le aseaza "pe culori", apoi se muta in bucatarie. Pregateste micul dejun. Sa nu fie fierbinte cand mananca baietii.
Masa e aranjata. Ii trezeste cu blandete. Se trezesc greu. Ajung pe rand in baie. Le-a pregatit hainele curate. Mananca si se imbraca.
Au plecat. Sonia plange. A gasit acum doua zile in buzunarul lui Costel un prezervativ. L-a pus cu grija la loc si a bagat pantalonii la spalat. Ca si cand nu l-ar fi vazut. O roade o intrebare. Unde se duce atunci cand zice ca e la carciuma? Ce s-a intamplat cu Costel al ei?
Pe usa, intra ca o vijelie, Dorel.
- Mama, astia sunt pantalonii lui tata!
Printre lacrimi il imbratiseaza si sopteste:
- Iarta-ma! I-am incurcat. Nu am aprins lumina sa nu va stric somnul.
Ii aduce repede alti pantaloni din sifonier. Dorel se schimba in graba si iese.
Sonia a ramas pe marginea patului. Acum s-a linistit.
- Doamne! Periculoasa e gelozia asta!

luni, 27 februarie 2012

Claudia Artimon

Claudia Artimon e obosita. O oboseala continua. Se trezeste obosita, se spala obosita, isi pregateste micul dejun obosita, se macheaza tot obosita si pleaca la serviciu obosita.
Ajunge la munca obosita, isi bea cafeluta obosita, barfeste obosita si lucreaza obosita la dosare.
Ofteaza din greu cand iese de la serviciu, se opreste in piata, umple sacosele, se opreste sa se uite la niste cercei si bratari, parca i-a mai trecut putin oboseala, ii sticlesc ochii si cumpara cate ceva. Se mai opreste la niste rujuri si farduri, se uita la lenjerie si ajunge acasa.
Pune oalele si cratitele pe foc, se dezbraca, probeaza noua lenjerie si se intoarce in bucatarie. Un golan din blocul vecin o fluiera. Se roseste, de placere, dar tipa nervoasa:
- Ce te uiti ba!?
Il stie. E un fustangiu.
Se intoarce la oglinda. Ii sta bine cu noua lenjerie. Ramane asa cateva minute. Sa se admire. Arata bine pentru varsta ei.
Azi voia sa iasa la film, dar e obosita. "Daca stau in casa, nu am cum sa gasesc un baiat bun. Dar sunt foarte obosita. Poate in week-end"

PS In week-end a dormit. Era tare obosita.

duminică, 26 februarie 2012

Republica de la Ploiesti















Doar o stiti pe Mita, revolutionara de la 11 februarie. Eu insa, m-am vazut cu Elisaveta. Alintata Veta sau Safta. Ma duceam la hipermarket. Trebuia sa fac niste cumparaturi normale. Nu aveam de cumparat doua rafturi in vederea iernii care se anunta. Asta se intampla atunci cand nametii erau cat casa, adica la inceputul lui februarie. La intrare, peste cine dau?- Buna.- Buna.- Ce faci?- Cumpar si eu una, alta. Tu?- Nu ai auzit ca vine iarna fioroasa?- Ma lasi cu prostiile? Cat de fioroasa poate fi? Daca e rau de tot, iti iei concediu?- Esti copil? Sa ma dea afara?- Pai, daca tot iesi, nu poti sa cumperi si atunci?- Daca nu se mai gaseste?- Crezi ca altii nu muncesc?Safta s-a oprit la un raft. Sa il goleasca. A umplut carutul. Mergem mai departe. Mai goleste un raft.- Dar tu de ce nu ti-ai luat carut?- Ce iau eu, incape in sacose.- Doamne! Cat esti de indolent! Vine iarna fioroasa!- Lasa ca trec pe la tine la o mamaliga cu branza.- S-o crezi tu! Pana la primavara nu te cunosc!


PS A disparut. Isi apara proviziile cu dintii. Pozele le-am ales la intamplare din cele facute anul trecut. Poze din 2011 si din februarie 2012

O zi din viata lui Gigi Ologu (2)

Nu o sa va dezvalui ce lucreaza el. E secret de serviciu. Nu, nu face dosare, nu asculta telefoane. Lucreaza in productie. Are halat, scule.
Pauza. Toata lumea sparge usa sa iasa la fumat. Nu se fumeaza in cladire. Ati observat ca acum nu se mai fumeaza nicaieri? Restaurante, trenuri, aeroporturi, serviciu, stadioane...
Gata! S-a terminat ziua de munca. Se schimba si iese. "Mai lunga-mi pare calea" isi spun toti. Nu e mai lunga, dar ia timp mai mult. Blocaje. Parca a iesit tot orasul, toata tara, toata planete cu masina. Si toti au uitat regulile de circulatie. Si pe cele de bun simt. Unul sta de 19 minute pe linia tramvaiului. Asteapta sa-l lase cineva sa faca stanga. Vatmanul e nervos. Claxoneaza neincetat. Dar, acum soferul nostru nu mai poate da inapoi. Nu ca ar avea asemenea intentii. Din spate e claxonat si de cei ce vor sa mearga inainte. Tot el se ratoieste: "Ce vreti ba? Nu vedeti ca nesimtitii astia nu ma lasa sa trec?"
A ajuns (Gigi). Se opreste la magazin sa ia paine, oua... "Ce mai trebuia sa iau?" La casa, coada. Toti studentii de la camin isi fac cumparaturile.
In sfarsit! Iese. Afara e deja bezna. Lift, cheie, usa de la intrarea in casa...
Cam asta ar fi. Plictisitoare, nu? Ca in opera rock "Quadrophenia" a formatiei engleze The Who. Din 1973. Veche rau! Lipseste malul marii. Gigi nu are ganduri sinucigase.

PS Ati mai intalnit undeva povestea asta?

sâmbătă, 25 februarie 2012

O zi din viata lui Gigi Ologu

Povestea care urmeaza mi-a fost povestita de un necunoscut in timp ce imi beam cafeluta intr-o pizzerie. Ideea de a o repovesti pe blog mi-a fost data de un blogger ce se temea sa nu devina "robot".
Gigi Ologu nu e schiop. In tinerete a jucat fotbal. La o echipa din ligile inferioare. A jucat pana aproape de 40 de ani. Nu stiu daca programul lui v-ar putea interesa, dar eu vi-l povestesc.
Ora 4:30. Suna alarma de la mobil. Se ridica din pat si pleaca asemeni unui zombi spre bucatarie. Cana, apa, ibric, chibrit, aragaz... Mai aprinde un foc. Cratita, ulei, oua... De 40 de ani asta e micul sau dejun. Fierbe apa la ibric. Pune cafeaua si pazeste sa nu dea in foc. E in regula. Umple cana, opreste focul la oua si pleaca spre baie. Dupa ce savureaza cafeaua si se spala pana la brau, se intoarce in bucatarie. Nu mai foloseste farfuria. Mananca direct din tigaie. E timpul sa se imbrace. Azi si-a amintit. Se duce la sifonier. E timpul sa schimbe camasa. Iar se iau colegele de el: "Nu ai decat camasa asta?" Schimba si blugii. Sau, nu. Astia au buzunarele rupte. Poate, daca nu uita, le coase in week-end. Cand sa arunce camasa in masina de spalat, simte buzunarul mai greu. A uitat sa scoata actele. Le muta in buzunarul de la "camasa noua". E timpul sa iasa din casa. Geaca, cheia, usa, liftul... Are parul vilvoi. Da rapid cu mana prin par.
A iesit. Afara bate vantul. E ger. Isi da cu mana pe obraz. Iar a uitat sa se barbiereasca. Ei, si? Se indreapta spre tramvai. Pe carosabil. Zapada troneaza pe trotuar.
Dupa cateva schimburi de mijloace de transport, a ajuns. Ultimii metri ii face pe jos. Aici parca biciuieste mai tare vantul. Intra. Condica, vestiar, cafeaua de la automat, inca o tigare si poate incepe lucrul.

Sfarsitul primei parti. Observati ca povestea e din parti. Nu?

Casa Assan






In piata Lahovari intalnim Casa Assan. Cel cu Moara din spatele Oborului. Imi amintesc de o alta casa pe care o avea in zona bisericii ruse. Nu mai este. Cred ca pe locul ei s-a ridicat cladirea in care azi e BCRS, sau bors. Nu stiu prea sigur,
Se spune ca Assan ar fi facut ocolul pamantului. Probabil ca nu in 80 de zile. Nici de asta nu sunt sigur, dar promit sa ma informez. Va las in compania unor pomisori exotici cu bobite rosii. Cred ca ii stiti. Au invadat capitala si, cred, nu numai. Pe surse, se spune ca sunt scumpi. Cica ar fi olandezi. Nu de la sere ci de la Philips. Eu cred ca e doar un zvon.
Am primit o leapsa. De la Ioana. I-am promis ca pun linkul intr-o postare. Este acesta: http://omicaviatacolorata.blogspot.com/2012/02/leapsa-de-la-beto.html
Acum va las. Mai vorbim!

luni, 20 februarie 2012

Am un vis






Am un vis. Sa pozez un pom pe o cladire. Adica in fata cladirii. Si sa si iasa in evidenta. Priviti poza, cautati pe strazi un pom conturat pe o cladire si spuneti-mi daca mi-a iesit. Pana primesc raspunsul, ma opresc la o cafea.
Mastersul galez de snooker a fost castigat de Ding. 9-6 cu Selby in finala.

PS Frunza, trandafir si un fruct. Nu stiu ce fruct este. Pare mar, dar nu e. (poze din 11 ianuarie)

duminică, 19 februarie 2012

Serpi vegetali






Cred ca am facut o multime de incercari pana sa imi iasa aceste crengi. De aproape, de departe (cu zoom), prin marirea la prelucrare. Ce sa fac? Lumina trebuie sa fie scazuta. Nu ca la floarea acoperita de roua. Nici ca la crenguta.

PS Cladirea care m-a inspirat pentru detalii este Arhitectura. (poze din 9-11 ianuarie)

sâmbătă, 18 februarie 2012

Stii cine sunt eu?






Un colt de drept. Pardon! Un colt din Facultatea de Drept. Nu stiu ce cauta aici. Eu "sunt specializat in maruntisuri". Roua pe o frunza, o crenguta inmugurita, frunze vestede prin gard... Oare intelegem cat de mult conteaza "maruntisurile"? Intelegem cata dreptate avea Lenon cand spunea ca "viata e ceea ce trece pe langa noi in timp ce ne facem planuri de viitor"?

PS Pe un ciot, un porumbel da o lectie unei vrabiute. "Stii cine sunt eu?" Vrabiuta, needucata, nu intelege. Sau, se preface. "Nu inteleg. Eu ma grabesc sa prind RATA." (poze din 9 ianuarie)

marți, 14 februarie 2012

Anul nou chinezesc






S-a intrat in anul dragonului de Komodo. Sau nu. Insula aia nu e in China. Desi, daca stau si ma gandesc, si japonezii serbeaza acest "An nou". Nu vreau sa credeti ca am ceva cu traditiile chinezesti. Am ceva cu introducerea cu forcepsul a traditiilor din alte culturi. E la moda mancarea chinezeasca. Nu inteleg de ce nu se mananca si sobolani. Sau serpi. De ce nu se adopta mancarea africana? Ce ati spune de o mancarica (doar e la moda exprimarea) de termite? Doar ne-am plictisit de mamaliga cu branza, sarmale...
Acum, ca se apropie dragobetele american, e timpul sa invatam engleza. Eu besel inima... Frumoasa reclama!!! Tu inima cui Sf Valentin? Oricum, mie imi place reclama cu "tu cat timp stai zilnic la..." Nu pot sa zic mai departe. Ar fi tare sa urmeze o reclama la iaurt. Sau salam. Ce ziceti?

PS Pozele le-am facut in ianuarie. Inainte de prima ninsoare. Fara data. Sa nu mai avem reclamatii. Si, fiindca veni vorba, va pup!

luni, 13 februarie 2012

Iarna pe ulita




Pe ulita noastra a venit iarna. Cu zapada pe alei, gheata pe crengile copacilor, derdelus si banala ca... o cioara.
Pe ulita netului pozele intra cam greu. S-a inzapezit netul? De viermi de zapada nu am auzit. Dar, stiti si dumneavoastra ca in lumea celor care se ocupa de virusi informatici nimic nu e imposibil. Daca lipsesti cateva minute, te minunezi. Dar daca lipsesti cateva zile?
Ma deranjeaza aparitia unor comentarii. Apar comentarii cu trimitere la site-uri dubioase. Daca ei se gandesc numai la anumite lucruri, devin obsedati. Ca Freud. Desigur, unii ma vor critica. E parintele psihanalizei! Poate ca nu au citit suficient de atent "feminitatea".
Daca e sa vorbim de psihanaliza, nici urmasul sau nu-mi lasa o parere prea buna. El vorbeste de o "memorie ancestrala". Eu cred ca e vorba de mediul in care ne formam. Daca ne dezvoltam intr-un mediu, "memoria ancestrala" va fi legata de suma relatiilor cu acel mediu. Sunt convins ca doi gemeni crescuti in medii diferite vor avea o "memoria ancestrala" diferita.
Dar, sa nu ne pierdem in dezbateri filozofice. E iarna. Unora le place, altora, nu. Sa ne bucuram de viata asa cum e ea.

PS Pozele si textul dateaza din 5 februarie

duminică, 12 februarie 2012

Vernisaj









Ieri am fost la vernisajul expozitiei celor mai bune realizari ale concursului FOTO HAIKU. Lume puhoi. Aparate, care mai de care mai sofisticate. Multe fotografii reusite. Cea mai expresiva mi s-a parut cea pe care am si pozat-o. Nu a luat locul intai, dar nu are importanta. Nu e frumos ce e frumos, frumos e ce imi place mie! Nu? Parca asa se spunea. Nu am ramas dupa ce s-au terminat discursurile. Afara, frig de crapau pietrele. Mi-a fost mie frig? Se poate? Da.

PS Evenimentul a avut loc la Biblioteca Metropolitana (fosta Sadoveanu)

sâmbătă, 11 februarie 2012

Nu stiu

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc sa postez fara poze, am o problema. Lipseste farmecul acela. Lipseste ceva. Pozele mele asteapta ca la coada la casa la supermarket sa fie postate, iar eu, nimic. Amintiri dinainte si dupa caderea zapezii. Amintiri cu pomi, flori, ramuri invelite in gheata, alei, parcuri, strazi...
Candva va veni si momentul lor. Ce spuneti de un peisaj cu zapada in mijlocul primaverii? Dar despre unul cu scaldat acum? Cu scaldat nu am.
Elodel a disparut iar. M-a lasat cu enigma nerezolvata. Eufrosina ma intreaba si azi daca i-am gasit diminutiv. Nu i-am spus, dar cred ca ea e cauza scaderii dramatice a numarului de cititori ai blogului. Ei, si? Cine vrea sa se uite la blogul meu, bine, cine nu... Ce sa fac sa ii aduc cu arcanul pe blog? Eufrosina ma intreaba, dar nu se uita. Daca s-ar uita, ar economisi convorbirile telefonice.
Eu atat am avut de spus pentru azi. Daca aveti vreo idee despre ce sa scriu, compun repede ceva pentru maine. Acum va las ca am ceva treaba.

duminică, 5 februarie 2012

Postare







Pentru a nu mai cauta nume, am decis sa scriu simplu, postare. Pana aici, totul e in regula. Acum incepe greul. Ce sa postez?
Ma gandeam la o poveste. Ceva cu zane si cavaleri medievali, cu zmei si cu nu stiu mai ce. Sau nu mai stiu ce. Dar e greu. Sa inventezi o viata pe care nu o stii. Sa gandesti cum gandeau cei de acum cateva sute de ani. Care era scara lor de valori? Ce insemna pentru ei o fapta buna? Dar una rea? Cica printesele plangeau in turnuri in asteptarea lui Fat Frumos. Apoi, venea voinicul si le salva. Asta era cu happy end. Ptiu! M-am molipsit si eu de la americanisme. Asadar, venea voinicul. Obligatoriu. In nici o poveste nu vine sfrijitul. Povestile sunt pe baza de "carte multa nu se cere, prost sa fi, sa ai putere".
Cum ar fi continuarea povestii? Ma gandesc la o printesa rea de gura. Si la un voinic violent. El o batea. Ea, sa nu ramana mai prejos, s-a dus in Japonia sa invete arte martiale. La intoarcere, el o batea pe ea, iar ea il batea pe el. Prin urmare, concurs de cucuie. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Care va sa zica, s-au batut fericiti pana la adanci batraneti.
Cred ca nu v-a placut povestea. Ei, si? Am aflat, studiind arhivele, ca au avut multi copii. Toti erau batausi.

PS Ca sa va mai indulcesc, am sa va pun niste poze ca un fel de felicitari.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Romanul s-a nascut...sofer







Se spune ca romanul s-a nascut poet. Asta a fost odata. In secolul XXI romanul s-a nascut sofer. A nins. Doi fulg s-au ratacit prin Bucuresti. Soferii au pus repede mana pe maturica, au curatat parbrizele si au iesit. Nu stiu care a fost scopul lor. Or fi vazut zapada alba si s-au gandit ca e momentul unei spalari gratis, sau s-au gandit sa vada ninsoarea la viteza sporita. Posesorii de carnet, insa nu si de masina, si-au sunat vecinii, prietenii, cunoscutii.
- Imprumuta-mi, te rog, masina pana maine.
- Nu am rovinieta la aia pe care nu o folosesc.
- Nu conteaza! Ma olimb prin oras.
Asa ca aseara am facut mai mult de doua ore de la serviciu pana acasa. Soferii, buluc in strada, nu tin seama de nici un fel de regula. Caroiajele cu "nu bloca intersectia" nu se vad, nu ii intereseaza nici stopurile, nu ai loc sa arunci un pieton pe trecere... O nebunie totala.
Ma uit prin pozele de acum o luna. Gasesc ceva din 12 ianuarie a.c.
In ziua aceea aveam un chef nebun sa fac poze! Mi-am murdarit de noroi pantalonii (in genunchi), m-am luptat cu o crenguta de brad pentru un loc pe o banca (a castigat ea), era sa cad de pe un gard numai si numai pentru a poza doua frunze vestede...
Waw! Am reusit sa incarc pozele!

PS Sper ca pozele mi-au iesit. Daca nu, nu-i nimic. Mie imi plac, asa ca le postez.