duminică, 31 mai 2009

Teatru de strada


Azi avem teatru de strada. Izvor, Cismigiu, Piata Constitutiei. Vin cu aparatul. Daca ies pozele, vi le arat. Daca nu, nu.

Tot azi sunt Rusaliile la Catolici. O sa treaca si pe la Bisetica Italiana. Pe la 11:30. Din datele mele. Sper sa nu ma insel.  

Acum va las ca s-a icarcat bateria de la aparatul foto.

sâmbătă, 30 mai 2009

si... poze...





Si acum... poze!





Sedinta foto

Ies. Ploaia imi da tarcoale. Nu a venit inca. Apa numai de la fantana din statie. 
 
Fug. A aparut tramvaiul.  
Ajung in centru. Intre blocuri, biserica Sfantul Gheorghe. I se spune si vechi. Sa nu se confunde cu biserica inaltata de Brancoveanu. Cladirea care o ascunde se numea "Vulturul de mare". 
 Alaturi, biserica "Baratia". Cea mai veche din Bucuresti. Ridicata de mesterii veniti de la Lipsca. Nu chiar de ei si nu tocmai asta! La inceput, a fost de lemn. A ars, A fost reconstruita. Forma actuala dateaza de la sfarsitul secolului XIX. O aripa a disparut. Sa faca loc Bulevardului Bratianu.  
Ajung la Piata Unirii. Hanul lui Manuc. Cladire de acum 200 de ani. Renovata de multe ori. I s-a zis, la un moment dat, Hotel Dacia.  
Biserica Sfantul Anton, in spatele hanului, pare a fi construita de Mircea Ciobanu. Cum ramane cu crucea care vorbeste de biserica disparuta? 
La "Curtea veche" e deschis un targ. Targ de handmade. Adica o chestie manuala de prins margele pe ata. O mizerie cu staif! Imi aduc aminte de gaina din "Punguta cu doi bani". Nu puteau etala margelele decat la Curtea Domneasca!!! 
Ajung la "Curtea sticlarilor". Ridicata in 1857. Azi e plina de carciumi si cafenele. 
Ies in Lipscani. Sapaturi abandonate. Pe vechile ziduri cresc buruieni. Si pachete de tigari aruncate de trecatori. Si sticle, pardon, peturi. 
Ploua. Ma ascund in Pasajul Villacrosse. Cu doi de l. Arhitect catalan.

Coana Lina




Am trecut pe acasa, la pranz, sa "ciugulesc" ceva. Pe scara, plina de faina, avea si in par, Coana Lina ducea o tava acoperita cu un servet. Coana Lina poate fi ocolita cu greu. Ocupa toata scara, din balustrada in perete. Sa o vezi ce isi aduna sunculitele sa te lase sa treci. E o femeie deosebita. Amabila, saritoare. Pasiunea ei: bucataria. Si are talent! Pe bune. Cred ca de asta s-a ingrasat. Tot ce iese din mana ei e arta pura.
"Ce ai mai preparat Coana Lina?"
"O placinta cu marar. In 5 minute vin sa iti aduc si matale sa gusti"
"Aaa !!! Nu ca fug. Ma asteapta clientul in masina"
Barbat'su' e un morocanos si un artagos. Dar, cand e gata mancarea, e acasa. Cred ca are lingura si furculita in buzunar. Sa fie el primul la masa!
Pe copii nu ai sa ii vezi niciodata la shaormarie sau mancand chipsuri.
"Astea sunt prostii! Face mama o mancare, te lingi pe degete!"
Cand an coborat, am dat nas in nas cu Coana Lina. M-a mustuluit dintr-o miscare a degetului. Seara m-a asteptat cu o farfurie cu placinte.
"Le-am tinut in cuptor, sa gusti si matale un pic"
Le-am mancat pe toate! Nu te poti abtine. N-am mai putut sa dorm. Imi plesnea burta.

vineri, 29 mai 2009

Ploua


"Ploua"
"Lasa ca e buna pentru agricultura"
"Daaa! Sa vezi ce crapat era pamantul la tara! Cred ca daca ar tine si o luna..."
S-au inteles din doua vorbe. Asta e o metafora. Sau nu.( Aici cu "sau" legat ca tine loc de ori.) Cuvinte cheie: agricultura, crapat. Ma apuc sa studiez limba gramatica. N-as vrea sa fiu confundat cu succesoarea plina de succesuri. 
Sa lasam deoparte parantezele. Asadar, ploua. Vreme de navigatie. Ptiu drace! Azi m-am trezit cu niste chestii... Cred ca refuleaza canalul. 
Ma imbrac pe fuga. E zi buna pentru scos un ban. Vin clientii cu o viteza... 
Pe scari dau nas in nas cu vecinul de la 7. Cu ditamai sacosa. De rafie.
"Sa traiesti Elodele! Ma duci la Universitate?"
"Da' ce? Bani tai nu sunt buni?"
"Nu mai baga aparatul. Sa-ti iasa si tie de o placinta."
"Nu pot vecine. Doar ma stii!"
"Sarac o sa mori! Nu ai stiut niciodata sa fi baiat destept! Te-ncaleca mogulul. Daca aveam eu meseria ta, azi eram consilier!"
Bisnitareanu e baiat destept. Face o basca de bani. Da' se imbata si uita marfa in carciuma. Sau ii da amenda politia. (Vorba vine. Le da spaga sa inchida ochii.) A luat masini la tot neamul. Si case. Numai el sta la bloc. Nu stiu de ce. Mi-a zis el ceva, odata, dar rea beat. N-am priceput. Ceva cu reforma si cu criza mondiala. (De ce nu s-a facut economist? Cu mintea lui putea ajunge si ministru!)
Plecam in tromba. Doi pietoni imi spun ceva de anatomie, de rude si cate si mai cate. Nu vazusem balta. Dar sa stiti, le sta mai bine in picatele. 
Bucuresti, bine te-am gasit! Cu gropi si balti, cu pietoni si claxoane ("Nu vezi boule semnul?"), cu gunoaie si panselute...
Buna dimineata!

joi, 28 mai 2009

Start


Proba de alergat dupa clienti a inceput. Colegul de la "Paralela" se plange ca x, y, z nu mai merg cu taxiul. Se inghesuie in tramvai. Si erau clienti buni. Nu se uitau cand dadeau cu banul. Mai grav e ca a vazut tramvaiul lui x. Logan. I-a zis ca y are Chevrolet, iar z, din cauza crizei, si-a luat Ford. S-a gandit la ei. Sa nu dea faliment. 
Jonny, de la alta firma, se plange si el. Patronul i-a marit "planul". Nu-i mai iese nici de masa de pranz. S-a gandit sa se reprofileze. 
Eu raman impasibil. Daca imi publica editura povestile de la clienti, m-am scos. 
Raman un visator. 
Acum ceva timp duceam un tip ciudat la un cenaclu literar. Imi spunea o groaza de chestii. Am fost deunazi si eu la cenaclul acela. Am ramas socat. Povestile tipului erau absolut reale. Problema mea este ca realitatea lui era alta. Parea ca vede lumea mai roz decat este. L-am intalnit acolo. Am vorbit:
"Credeam ca imi spui bazme"
"Poate chiar sunt. Poate sunt fantasmele mele despre lumea care ma inconjuara. Bun venit si tie pe acest taram!"
"E bine in lumea ta?"
"Nu stiu. Depinde de tine. De felul in care poti imbraca aceste haine. Unii cauta bani, altii spirit. Care dintre ei ajunge sa mangaie fericirea?"
Waw! Fericirea este o fata cu parul in vant? O fata cu ochi de cer senin? Dar daca e o mare involburata? Sau otrava ce picura...
Stop! Vine un client.

Born in time


Azi am dus un domn la Romana. Era trist. 

"Sunt seri in care adorm greu. As putea spune ca, uneori sunt nopti. Albe. Si la serviciu trebuie sa fiu vesel. Si amabil. Uffff!" 

"Ce va supara?"

"Nu stiu. Pur si simplu imi lipseste ceva. Un nu stiu ce."

Tac. Tace si el. Ma gandesc ce ar fi vrut sa-mi povesteasca. 

Altii povestesc. Ma intreb de ce nu tac. Altii...

In Romana mi-au facut semn doua pustoaice. De la ASE. Am dedus din discutie. Injurau profesorii. Nu pe toti. Ala de la ... e un tip bine. Si-ar pune-o cu el! Asta a zis bruneta. Blonda il crede cam mototol. Ei ii place de tipul din anul IV. Pacat ca nu prea are bani. "Dar sa vezi ce aere de vedeta isi da taranca aia de Lenus. Uite la ea cum umbla imbracata. N-are pic de gust".

Coboara. Ma duc spre statie. 

Baietii discuta aprins despre meciul de aseara. 

"Ce tarif aveti?"

"Scrie pe masina!"

O zi din viata lui Elodel Taximetrescu


Bine v-am regasit.

Azi am avut o zi grea. La noua statie de la piciorul Podului. Ei, care pod! Stiti voi. A venit lume puhoi sa vada minunea minunilor. Mai ceva ca la locomotiva facatoare de minuni. Mi-a iesit si de forfetar. Pe la sapte, seara, am intins-o. Avem meci greu. Am maturat covorul din fata canapelei. Sa aiba loc cojile de la seminte. Odata pe an e Finala. 

La "stiri" am aflat ca a intrat si la noi "gripa porceasca". Un caz. Restul nu sunt confirmate. Da' OMS-ul ne asigura ca virusul nu e facut in laborator. De aici, deductie logica: "Cred ca e facut pe genunchi, intr-un garaj, ca primul computer personal". Ghilimelele le-am pus sa se vada mai clar deductia. 

Am obosit. Ma duc sa ma culc.

PS Asa de obosit, ca am si uitat sa-l rog pe vecinul sa posteze. Lasa ca va zic si de el. Un "scartar", n-ar merge cu taxiul nici picat cu ceara. Cred ca pune bani la ciorap!


miercuri, 27 mai 2009

Calea Victoriei (III)


Sa trecem la superlative. Cea mai veche strada din Bucuresti, Lipscaniul, separa Hanul Zlatari de Hanul Campineanu. Dupa ce Xavier Villacrosse, Arhitect sef al capitalei se insoara cu Polixenia, hanul isi schimba numele. Nu pentru mult timp. Partea centrala a terenului este vanduta Societatii Filarmonice pentru a-si ridica o cladire. Proiectul cade, iar terenul este cumparat de un antreprenor ungur, care a construit aici hotelul "Stadt Pesht" cu 9 camere la etaj, iar la parter cu o cafenea cu "santan". Restul este demolat spre sfarsitul secolului XIX pentru a face loc unor constructii mai moderne. In Europa era moda pasajelor. Arhitectul Felix Xenopol Face un pasaj in forma de potcoava ce ocoleste hotelul Pesht, cele doua brate numindu-se Villacrosse si Macca, acesta fiind cumnatul constructorului.
Iesind din Pasaj, intalnim Cladirea Functionarilor Bancii Nationale. Peste drum de strada Doamnei, Biserica Doamnei, ascunsa bine intre blocuri. Biserica e ridicata de Doamna Maria, sotia lui Serban Cantacuzino, in 1683.
Vis a vis Hotelul Bulevard. Terenul e cumparat in 1865 de omul de afaceri Jacques Herdan care începe constructia dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu. Hotelul se numeste Hotel Herdan si e inaugurat in 1871. Din 1877 se numeste Grand Hôtel du Boulevard, cladire ce a gazduit sali de pictura, întruniri parlamentare, iar în saloane, dupa Primul Razboi Mondial, un club de dans.Hotelul si Biserica Doamnei sunt capat de linie pentru Ulita Mare. De aici, de unde s-a trasat Bulevardul Elisabeta (vedeti, au mai existat mari sistematizari), incepe partea exterioara a Caii Victoriei.
Acolo unde era Biserica Sarindar. Pe la 1600 pamantul apartinea boierilor Cocorasti, cei ce ridica o biserica de lemn. In 1652 Matei Basarab ridica o biserica mare de caramida. Unii spun ca denumirea de „Sarindar” vine de la termenul grecesc „saranda” (patruzeci), fiindca aceasta era a patruzecea biserica facuta sau refacuta de Matei Basarab. Altii sunt de parere ca numele este dat de faptul ca nu.
De ce a fost demolat Sarindarul?
O sa radeti! Pentru ca era asezat cu spatele la Calea Victoriei!!!
Terenul intra in posesia Ministerului Domeniilor in 1896. Peste 2 ani este cedat pentru construirea Cercului Militar. Au trecut alti 13 pana la inceperea constructiei. O constructie cu multe aventuri. Terenul era mlastinos. Saligny, cel care a ridicat podul peste Dunare si Elie Radu recomanda folosirea unor stalpi de sustinere de stejar ca baza. Apoi razboiul. Cladirea, aproape treminata, este rechizitionata (si vandalizata) de Puterile Centrale, asa ca e inaugurata abia in 1923.
Ati reusit sa ma urmariti? Am putea spune ca pana pe la 1800 Bucurestiul a fost un oras al hanurilor. Dupa, incep “Palatele”, cladiri monumentale ce transforma orasul in “Micul Paris”. Din Orient in Occident. Intoarcere de 180 de grade. Mai avem putin si terminam drumul pe Ulita Mare. Intram in Bucurestiul “post brancovenesc”. Nu va place cum suna? Si ce daca? De la Sarindar, e alta Cale a Victoriei. O strada a cafenelelor, a teraselor, a caselor boieresti.
Ce e dincolo?
Capsa, cea mutata din Galeriile Lafayette, Teatrul de Revista, Palatul telefoanelor, pe locul unei vechi, dar groaznice terase, ramasa in constiinta bucurestenilor doar pentru ca fiind aproape de Teatrul National (cel vechi, inaugurat in 1852 si disparut in bombardamentele celui de-al doilea Razboi Mondial), motiv de adunare al oamenilor de cultura, Biserica Cretulescu, ridicata de Iordache Cretulescu si sotia sa Safta, fica lui Brancoveanu, Palatul Regal, fost Casa Golescu...
Lista e lunga. Palate, terase, restaurante... Drumul spre sosea.
PS Morala? La ce va trebuie atata morala? Nimic nu e moral intr-un oras. Mare sau mic. Orasele cresc, se schimba si aduc nostalgii. In rest, nimic. Si totusi, le iubim. Le iubim pentru ca sunt ale noastre. Al meu, al tau, al lui, al ei.

luni, 25 mai 2009

Calea Victoriei (II)

Am ajuns la Strada Stavopoleos. Cam scurt traseul. Dar, deh, poate unii merg mai incet. Poate inca admira inceputul Caii Victoriei. Poate gandul zboara la cum arata strada si ce cladiri erau, care nu.
Sa intram pe strada aceasta? Sa vedem biserica ridicata de catre arhimandritul Ioanichie Stratonikeas? Sa vedem celebrul "Car cu Bere"? Poate e mai bine sa nu ne abatem de la drum.
Am intra intr-un labirint din care nu am reusi sa mai iesim prea usor. Cand trecem de strada Stavopoleos intalnim Biserica Zlatari si hanul Zlatari, situat tot pe Calea Victoriei între Lipscani si Stravopoleos. Pardon! Cand treceam. In 1903 hanul e daramat pentru a largi Calea Victoriei. Ulterior, chiar si Biserica este ascunsa intre blocuri.
"În 1635 Matei Basarab a ridicat o biserica de zid înlocuind una din lemn" - wikipedia. Se spune ca a fost ridicata de niste zlatari sau aurari din din mahalaua „popii Manta” si a fost cladita din lemn. Cand? Nu stiu. Stiu ca dupa cutremurele din 1803 si 1838 „aceasta sfânta si dumnezeiasca biserica fiind în mare ruina si crapându-se, s-a început a se ridica din temelie în anul 1850, cu binecuvântarea IPS Mitropolit al Ungro-Vlahiei D. D. Nifon, în zilele prea înaltatului Domn al Tarii Românesti Dimitrie Stirbei, de prea Sf. Arhiereu D. D. Calistrat Livis, egumenul de pe atunci…”
Constructia se face dupa planurile arhitectului Xavier Villacrosse, cel despre care vom vorbi mai tarziu (dupa ce trecem strada Lipscani).
Sa privim vis a vis. Bucharest Financial Plaza. Un monstru de otel si sticla ridicat acolo unde a fost Hotel de France. Sau Galeriile Lafayette, cladire reconstruita in 1881 de arhitectul Ioan. I. Rosnovanu. Pana atunci, aici a fost Casa Capsa in fostul Han Damari. Pentru cei de varsta mea, Hotel Victoria, avand la parter beraria Varful cu Dor, cladire disparuta dupa cutremurul din 1977. Cei mai tineri au vazut doar peluza. Bucharest Financial Plazza este numele actual al ceea ce trebuia sa fie sediul Bancorex, banca mileniului III. Nu l-a apucat!
Alaturi, Magazinul Victoria. 50 de salamuri, pardon, magazine, intr-unul singur. Fost Palatul Librariei Socec. Ridicat in 1929. Pe terenul vandut de George Meitani. Ce a ramas, Casa Meitani, devine in 1854 cartierul general al armatei austriece de ocupatie pe durata Razboiului Crimeii, pentru ca, din 1866 sa devina sediul Politiei Capitalei.
Daca tot am trecut strada, sa vorbim despre Hanul Câmpineanu, proprietar fiind Comandirul de batalion Ioan (Iancu) Câmpineanu. Sa vorbim acum, sau sa lasam pe data viitoare?Mai bine vorbim data viitoare. Ca tot l-a vandut fratilor Serafim. Fica lui Petros, Polixenia, care s-a maritat cu arhitectul Xavier Villacrosse, catalan cu studii la Paris.
Cam atat. Interesant? Sa mai continui?
PS Am omis doua blocuri construite la inceputul anilor '20. Agricola fonciera, Calea Victoriei nr. 2, arh. Paul Smarandescu si Societatea de asigurari Adriatica-Trieste, Splaiul Independentei 1, arh. Petre Antonescu. Asa apare forma actuala a a Pietei Natiunilor Unite.

duminică, 24 mai 2009

Calea Victoriei

S-ar putea sa sara in sus istoricii.
"Asta ce prostii scrie acolo?"
Calea Victoriei e o strada din Bucuresti. Are vreo 2 km si jumatate si bla, bla, bla. Asa scrie "la enciclopediile de pe net". Si sunt multe. Din ce in ce mai multe.
Bucurestiul e un oras care a crescut mult. Si continua sa creasca. Haotic. Asemeni tuturor oraselor din lume. Pentru a creste unitar, un oras are nevoie de previziune. Iar previziunile sunt imposibile.
Gandul ma duce le orasele fantoma din vestul salbatic. Au aparut, inflorit ca apoi sa fie parasite. Zona nu mai prezenta interes.
Bucurestiul a aparut ca o cetate. Un varf de lance in mijlocul Codrului Vlasiei. Fara strazi. Cu ziduri de aparare. In jur, asezari marunte, manastiri...
Incerc o plimbare in timp pe Ulita Mare spre Sarindar, acea parte a Podullui Mogosoaiei care facea parte din orasul vechi.
Cand a aparut ulita? Greu de spus. Cred ca atunci cand oamenii au avut nevoie sa se indrepte pe drumul Brasovului. Glumesc. Ulita exista pentru ca in jurul cetatii au aparut mahalale. Poate Mahalaua Mobosoaiei. Undeva in jurul Manastirii Sfantul Ioan cel Mare.
La 1692 Domnul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, uneste Ulita Mare cu Drumul Brasovului pentru a avea legatura spre palatul ridicat pe mosia vaduvei Mogos. Asa apare Podul Mogosoaiei, strada care azi se numeste, in cinstea victoriei din Razboiul de Independenta, Calea Victoriei.
La orice lucru nou, omul cauta sa faca ceva nou. Astfel, Brancoveanu ridica, in locul caselor boierului Constantin Aga Bălăceanu, un han (Hanul Constantin voda), restaureaza Manastirea Sf Ioan si paveaza cu lemn strada. Unii spun ca de la lemnul de pavaj si-a luat numele strada. Dati-mi voie sa nu ii cred. Mai degraba e vorba de o metafora. Cred ca e vorba de un "pod" peste locuri. Cum puteti explica altfel numele vechi al Caii Plevnei? Cea careia ii zicea Podul de Pamant!
A trecut mai bine de un secol pana cand Grigore Dimitrie Ghica a pavat cu piatra strada (Podul Mogosoaiei)In timpul acesta s-au ridicat case, s-au cumparat si s-au vandut terenuri (imobiliarele lucrau si atunci la greu!) si strada s-a tot modificat.
Manastirea Ioan cel Mare, cu locuinta de rezerva a patriarhului, a disparut la 1875, locul ei fiind luat de casa Prager, cladire ce ulterior a devenit sediul Loteriei Romane. Actualmente cladirea e in renovare.
Manastirea era mai mare. Partea dinspre Lipscani a revenit CEC-ului care si-a ridicat sediul pe care l-a demolat (pentru ca devenise neincapator) la 1900 pentru a ridica unul nou, dupa planurile francez Paul Gottereau.
Coincidenta sau nu, vis a vis, pe la 1871 se ridica, in locul ruinelor Hanului Constantin Vodă, o construcţie masivă din lemn a Circului Hüttermann, iar mai apoi Circul Suhr, demolat si el la 1877. Pana la 1892 aici e Piata Constantin Voda. Atunci Regele Carol pune piatra de temelie a Palatului Postelor, cladire proiectata de arhitectul Alexandru Savulescu.
Cam atat pentru azi.

miercuri, 13 mai 2009

Sa revin, sa nu revin...

Nu am mai scris de cam multisor. Vine vara si sunt din ce in ce mai obosit. Mi-am lasat burta, dar degeaba. Tot obosit sunt. Mai intru pe bloguri, dar observ ca nici nu mai stiu ce trebuie sa fac sa trimit comentarii. Azi am vrut sa comentez. Am incercat ce am incercat, dar nu mi-a iesit. Era vorba de cultura. Facea un fel de revista a revistelor culturale.
Ma retrag. Am inceput cura de slabire. Sper sa reusesc.
Va pup!