marți, 1 septembrie 2009

Amintiri















Ascult o melodie veche. Din '76. Parca a fost ieri. Premiul Euroviziunii, Save all your kissis for me. Tie s-ar putea sa nu-ti spuna nimic. Mie imi aminteste de o vara, de eterna noastra "Stiinta". Stateam singur in tribuna de beton si asteptam sa vina baietii cu mingea. Fotbalul, pasiunea tuturor baietilor din cartier. Soarele ardea. Plopii erau singurii care lasau umbre. Si, dintr-odata, am inceput sa fredonez melodia.
O imagine. O simpla imagine. Dar ea este un crampei din viata mea.
Morala? Nu, povestea nu are nici o morala. E o simpla imagine.

***
Eram copil. Tata cumparase un aparat de radio Zefir. O minune a tehnicii!
Ani de zile am urmarit ce aparate portabile noi apareau. Am vazut unul in forma de pachet de tigari. Nu spun marca, nu fac reclama. Era de-a dreptul imposibil! Imi aminteste de cineva care, atinci cand a vazut prima girafa, a spus ca asa ceva nu exista. Sa ti un aparat de radio in buzunar! Sa nu aiba “ochiul magic”!
Sa revenim la ziua aceea. Era undeva spre seara. Dupaamiezele acelea scurte de primavara. Soarele inca mai cernea banuti de aur pe varfurile plopilor. Iar plopi?! Poate o simpla coincidenta. Poate in cartierul meu erau numai plopi.
Crainica anunta melodia “Priviti fetele” interpretata de Andy Williams. Si imaginea aceea cu nori pufori persista in timp.

***
O melodie veche de cand lumea. O cantareata despre care multa lume nu a auzit, desi intr-un timp intrase in folclor. “Te rog sa-mi scrii” cu Gigi Marga.
Ati incercat vreodata sa scrieti asa, pur si simplu? Sa scrieti pentru ca v-a rugat cineva? Nu vi s-a intamplat sa va cada creionul pe hartie? Cuvintele sa vina si sa fuga asemeni unor copii jucausi sau a unor fete indragostite?
Cateodata stau in fata hartiei albe si privesc in gol. Caut inspiratia. Muza, inselatoare ca o femeie ce este, imi da tarcoale, imi zabeste siret si apoi, fuge cu un ras cristalin. Parca mi-ar spune: “Gaseste-ma!” Si eu navighez, asemeni lui Rod Stewart dintr-o melodie ceva mai noua, dus de oceanul de amintiri ce se sparg de malul nostalgiilor.





Stop! Promit sa ma adun si sa va scriu!