vineri, 27 martie 2015

Morbida

Murisem. Eram într-un fel de vestiar. Stateam pe o banca de lemn, la o masa  furniruita. Pe masa,  aruncată la intamplare, o bluza de trening. De dupa colt,  de pe un culoar,  apare un cunoscut.
- Salut! Ce faci?  Cine mai este aici dintre cunoscuti?
- Bine ca nu mi-ai zis: "Sa trăieşti! "
Radem.
- Desigur, suntem toti, dar tu esti primul cunoscut. Am inteles ca nu ne intalnim niciodata.
- Adica suntem exceptia.
- Da.
Imi vin o mie de intrebari, dar se amesteca. In cele din urma, reusesc.
- Daca asta e vestiar, unde sunt dusurile? Dar sala de mese?
- Sala de mese? La ce ne-ar folosi? Nu mai avem trupuri.
- Si ce facem aici?
- Ne traim eternitatea.
- Nu putem pleca nicăieri? Nu sunt campuri, paduri. ..
- Sunt.  Doar sa iesi de aici.
- Cum?  Pe unde?
- Bravo! Pui intrebari tâmpite! Ridica-te si priveste.
- Si sunt si blocuri? Si magazine?
- La ce ar folosi?
- Si de ce nu iesim? Sa căutăm  cunoscuţi.

Sfarsitul primului episod 

joi, 26 martie 2015

Poveste

O floricica isi deschisese petalele albe. Se bucura de soarele dimineţii.
O albina,  cu labele pline de noroi (nu stiu pe unde umblase), se aşeza pe o petala. Se duse sa bea niste nectar, dupa care,  obosită, se retrase sub o păpădie.
Nu, acela nu e bazait. Sforaie.