O vorba din popor zice ca e greu la deal cu boii mici. In cazul meu trebuie sa aduc modificari intelepciunii populare. "Greu la deal pentru burtos". Ei? Cum suna? Cred ca s-ar repezi unii sa spuna ca ar fi mai bine formulat "greu la deal pentru barbatul distins". Cei ce ma stiu mai de aproape s-ar repezi sa-mi spuna ca ar trebui sa ma las de fumat. Nu ca as pricepe ce are dealul cu fumatul.
O casa. O casa oarecare. Trec pe langa ea fara sa o bag in seama. E o casa terna. Nu-mi spune nimic.
Pentru tine insa, are o semnificatie aparte. E casa in care ai copilarit. O tresarire. Inima iti bate mai tare si vezi patul in care dormeai cu ursuletul de plus in brate. Patul nu mai exista demult. A devenit, intr-o iarna, lemn de foc. Nici ursuletul nu mai exista. S-a rupt, au curs din el paie si a fost aruncat la gunoi. Pentru tine insa, ele exista. Le vezi cu ochii mintii. Si inima bate mai tare.
A inceput ploaia. Ma opresc sub streasina casei. Langa mine s-a oprit o batranica:
- Aici am copilarit eu. Ma napadesc amintirile
Mama rasturnase mamaliga pe fundul plasat streategic pe centrul mesei. Copiii faramitau cu furculuita branza in strachini. Musafirii stateau tacuti. Ecaterina se uitase o clipa la Gheorghe, apoi lasase ochii in pamant si rosise. Clipea des.
Sfoara despica mamaliga aburinda. O lingura de lemn, smantana adusa intr-un ulcior din pivnita...
- Gheorghe si Ecaterina au fost impreuna multi ani.
- Dar dumneavoastra? De ce nu mai locuiti aici?
- Unele amintiri sunt triste. Nu poti trai cu ele.
PS Ploaia a stat. Am plecat grabit. Ma departez de casa care nu-mi spune nimic.
8 comentarii:
Uneori amintirile au un rol principal în această amărâtă viaţă a noastră.Poate că,uneori doar ele ne mai ţin în viaţă.
Se vede că n-ți trăit la țară- smântâna nu se păstrează în ulcior..sau , cine știe?
@ Raisa - Ei, nici chiar asa! Sa nu cadem in extreme!
@ INCERTITUDINI - Am inteles ca ulciorul nu merge de multe ori la apa si ca oala de lut avea gura mai larga, dar asta e adevarul: M-am nascut pe asfalt, in mijloc de Bucuresti. Am scris ceva in sensul acesta.
Gheorghe și Ecaterina- el viteaz și ea prințesă!
In lupta cu balaurul amintirilor.
Eu stau sa ma gandesc la tarisoara mea, la viata de la tara;oare unde sunt capsunarii de-alta data, unde este ciripitul pitpalacilor si cantecul cucului, cheunatul iepelor si armasrilor?
Nu au ramas decat amintiri si azi nu se mai aude decat cel mult, croncanitul cotofenelor. De la "lacul lebedelor" nu ne-a mai ramas decat mancatul lor si zbucium de manele.
Domnule doctor, aveti dreptate. Ca de fiecare data.
Trimiteți un comentariu