Mi-am facut un obicei. Imi scriu postarile cand am timp, le bag intr-un folder si le public atunci cand le vine randul. Asadar, nici o legatura cu ziua in care vor fi postate. Problema de baza ramane alegerea pozelor. Daca fac ceva poze pana la publicare, am poze noi. Daca nu, caut in "arhiva". Arhiva mea s-a pierdut partial atunci cand s-a stricat hardul. Mai am doar ce am salvat pe stick sau card. Nu va asteptati sa fi ramas mare lucru. Intr-un fel, asta e bine. Ati scapat de o multime de poze de "doi lei". Pe de alta parte, asa cum erau, pentru mine erau amintiri. Si regret. Pentru ca erau ale mele.
In ziua in care scriu aceasta postare e polei. Nu e vreme de iesit din casa decat daca vrei sa dai de lucru ortopezilor. Daca nu, te ratacesti printre amintiri.
NEVROZA
Ploua tacut si monoton
Un trecator se scurge printre case
Si iese abur din gazon
In seara asta am angoase.
Mai pica dintr-un nor viclean
Cand se insenineaza
Si tot programul cotidian
Stupid, mi-l bulverseaza.
Asta e scrisa in toamna lui 2004. Am avut momente in care scriam poezii. Sau ceva asemanator. Cred ca m-a tinut vreo 2 ani. Mai scrisesem ceva in adolescenta. Asta e tare de demult. Prin 1976.
LA-NTAMPLARE
Am prins o musca si-am strivit-o
Caci am lovit-o cam prea tare
Zdrobit-asa cand am vazut-o
Am aruncat-o la-ntamplare
Am vrut chear sa citesc o carte
Dar, pentru ea aveam timp oare ?
Nu. Si atunci si cartea
Am aruncat-o la-ntamplare
Stau singur intr-un parc si-i seara
Si-astept, astept cu-nfrigurare
O fata care n-o sa vina
Pe banca... aruncata la-ntamplare.
Si poze am mai facut in adolescenta. Alb-negru. Imi amintesc ca aveam un aparat rusesc. Liubitel. Am postat poze din perioada aceea prin 2008. Scanate.
Gata cu amintirile unui mos! Ajunge pentru azi.
PS Pozele sunt foarte vechi. Pe vremea in care le faceam "la economie" Adica, sa am loc pe card!
In ziua in care scriu aceasta postare e polei. Nu e vreme de iesit din casa decat daca vrei sa dai de lucru ortopezilor. Daca nu, te ratacesti printre amintiri.
NEVROZA
Ploua tacut si monoton
Un trecator se scurge printre case
Si iese abur din gazon
In seara asta am angoase.
Mai pica dintr-un nor viclean
Cand se insenineaza
Si tot programul cotidian
Stupid, mi-l bulverseaza.
Asta e scrisa in toamna lui 2004. Am avut momente in care scriam poezii. Sau ceva asemanator. Cred ca m-a tinut vreo 2 ani. Mai scrisesem ceva in adolescenta. Asta e tare de demult. Prin 1976.
LA-NTAMPLARE
Am prins o musca si-am strivit-o
Caci am lovit-o cam prea tare
Zdrobit-asa cand am vazut-o
Am aruncat-o la-ntamplare
Am vrut chear sa citesc o carte
Dar, pentru ea aveam timp oare ?
Nu. Si atunci si cartea
Am aruncat-o la-ntamplare
Stau singur intr-un parc si-i seara
Si-astept, astept cu-nfrigurare
O fata care n-o sa vina
Pe banca... aruncata la-ntamplare.
Si poze am mai facut in adolescenta. Alb-negru. Imi amintesc ca aveam un aparat rusesc. Liubitel. Am postat poze din perioada aceea prin 2008. Scanate.
Gata cu amintirile unui mos! Ajunge pentru azi.
PS Pozele sunt foarte vechi. Pe vremea in care le faceam "la economie" Adica, sa am loc pe card!
6 comentarii:
Îmi plac florile!
Reale și cele din postările dumneavoastră.
Îmi plac și amintirile- alb/negru, color, adolescentine, răvășite, uitate pe o bancă în Cișmigiu( DA!!), sau în parcul de la Drept(DA!!).
Cum ar fi, dacă ar fi să se vadă, nu mult,un ceas doar, amintirile tuturor celor care au trecut printr-un anume loc?
Sunt superbe florile,parcă ar indica fiecare personalitatea unui alt om!Cât despre poezie..e superbă!Aţi avut inspiraţie în această postare:)
in mod cert fotografiile nu sunt de "2 lei". iar la versuri, va pricepeti destul de bine!
Multumesc pentru aprecieri.
@ INCERTITUDINI - Se vede ca ati mai citit si alte postari de-ale mele. Cat despre amintiri, numai amintirile noastre ne aduc nostalgii. Ale altora nu le putem trai. Pentru cei din jur, amintirile noastre sunt "fade".
@ Raisa - Care dintre ele?
@ Scriitor.a - Este cam tarziu sa ma incurajati. Nu mai scriu versuri.
Nu doar pentru că v-am citit, chiar v-am citit! am și eu niște amintiri (ne)uitate prin locurile despre care vorbeam. Deși trecerea mea pe acolo a fost cam în fugă, amintirile se țes. Da, sigur, cele personale contează, deși cred că mai nimic nu poate fi doar personal, atunci de ce ar mai fi „amintire„? zic și eu..
Fara cuvinte! Au niste culori splendide!
Trimiteți un comentariu