Hanibal si Gratiela

Au fost odata doi batrani. Pe fratele mai cocosat il chema Hanibal, iar pe sora mai zbarcita o chema Gratiela. Intr-o buna zi, nu sunt sigur ca era asa buna, s-au hotarat sa plece prin padure. Ca sa nu se rataceasca, au luat cu ei un cos cu mure pe care s-au hotarat sa le imprastie din loc in loc, spre bucuria ursuletilor. Intorcandu-se, Hanibal spuse:
- Gratiela, cred ca ne-am ratacit. Nu mai vad murele in urma noastra.
(Ursuletii nu-i vedea pentru ca se ascundeau in spatele copacilor.)
- Hanibal! Ti-ai uitat ochelarii acasa.
- Dar tu le vezi?
- Nu stii ca eu nu port ochelari pentru ca ma imbatranesc?
Mergand ei mai departe, au ajuns la casa zgripturoaicei.
- Dupa ce cunosti?
- Elementar draga mea Gratiela! Vezi ce scrie pe presul de la intrare?
- Da. "Bine ati venit la Mon a!"
- Ai observat ca lipseste ceva.
- Da. Ce trebuia sa mai fie?
- O pana.
- ???
- O pana rebusistica.
- Aaa! "ic"
Cioc, cioc, cioc la usa.
- Cine este? Politia sau musafirii?
- Noi suntem. Hanibal si Gratiela.
Zgripturoaica iesi cu matura in usa.
- Vai ce bine va sade! Va da o alura de harnicuta.
- Poftiti de mergeti mai departe! Nu am chef de musafiri!
Si-am incalecat pe-o mura si v-am spus o cimilitura. As fi spus poveste, dar nu rima cu mura (nici ca trandafirul, gura)