Sa lasam gastele. Si vulpea. S-a retras in padure sa-si faca siesta. Hanibal si Gratiela au plecat mai departe. Rataciti prin jungla urbana.
- Soro, pe unde am ajuns?
- Nu stiu. Tot rataciti suntem. Draga Hanibal, tu esti eminenta cenusie. Tu ar trebui sa-ti dai seama ce drum ar trebui ales.
- Cred ca drumul asta nu duce nicaieri. Sa ne asezam pe o bancuta, uite una acolo, si sa ne gandim.
Se gandira mult. Soarele cobora spre apus. Se ascundea undeva, dincolo de crestele muntilor. Niste nori grabiti se alergau deasupra vaii. Probabil isi cautau un culcus unde sa doarma.
- Cred ca ar trebui sa cautam si noi un loc unde sa dormim.
Gratiela tresari. Se pierduse in gandurile ei. Nu vazuse nici apusul, nici norii.
- Uite ce frumos! Rasare Luna. O secera alba pe cerul din ce in ce mai albastru. Mai inchis. Mai indigo.
- Ai dreptate. Mie mi se face foame. As manca niste placinte cu mere.
- Uite sus, acolo, o cabana. Faci aluatul ala bun, asa cum numai tu stii?
- Uite un magazin. Iau eu faina, zahar si un baton de vanilie cat culegi niste mere si le razuiesti.
- Bine. Nu uita sa iei unt si vreo doua oua!
In zece minute urcasera deja la cabana parasita. Cat pregati Hanibal aluatul, Gratiele fugi sa adune niste crengi uscate. Cand placinta aburea, se inoptase de tot. Stelele clipeau pofticioase.
- Doamne ce frumos e aici!
- Da. O lume ireala. Ma simt cu 50 de ani mai tanar. Iti amintesti ce povesti frumoase ne spunea mama?
Erau vremuri despre care nici padurea nu-si mai aminteste. Vremuri cu haiduci, domnite si castele care azi au ramas in paragina. Si vantul canta un menuet. Cei doi frati zbarciti adormira acolo, pe prispa cabanei.
- Soro, pe unde am ajuns?
- Nu stiu. Tot rataciti suntem. Draga Hanibal, tu esti eminenta cenusie. Tu ar trebui sa-ti dai seama ce drum ar trebui ales.
- Cred ca drumul asta nu duce nicaieri. Sa ne asezam pe o bancuta, uite una acolo, si sa ne gandim.
Se gandira mult. Soarele cobora spre apus. Se ascundea undeva, dincolo de crestele muntilor. Niste nori grabiti se alergau deasupra vaii. Probabil isi cautau un culcus unde sa doarma.
- Cred ca ar trebui sa cautam si noi un loc unde sa dormim.
Gratiela tresari. Se pierduse in gandurile ei. Nu vazuse nici apusul, nici norii.
- Uite ce frumos! Rasare Luna. O secera alba pe cerul din ce in ce mai albastru. Mai inchis. Mai indigo.
- Ai dreptate. Mie mi se face foame. As manca niste placinte cu mere.
- Uite sus, acolo, o cabana. Faci aluatul ala bun, asa cum numai tu stii?
- Uite un magazin. Iau eu faina, zahar si un baton de vanilie cat culegi niste mere si le razuiesti.
- Bine. Nu uita sa iei unt si vreo doua oua!
In zece minute urcasera deja la cabana parasita. Cat pregati Hanibal aluatul, Gratiele fugi sa adune niste crengi uscate. Cand placinta aburea, se inoptase de tot. Stelele clipeau pofticioase.
- Doamne ce frumos e aici!
- Da. O lume ireala. Ma simt cu 50 de ani mai tanar. Iti amintesti ce povesti frumoase ne spunea mama?
Erau vremuri despre care nici padurea nu-si mai aminteste. Vremuri cu haiduci, domnite si castele care azi au ramas in paragina. Si vantul canta un menuet. Cei doi frati zbarciti adormira acolo, pe prispa cabanei.
5 comentarii:
O întrebare,dacă nu vă e cu supărare-
cei doi „zbârcițí„,cum vă place să-i numiți, aveau cărțí de identitate?
Sau circulau așa, de capul lor?
Și încă ceva- cum să-și permită atâta belșug de romantism , într-o atât de lungă vară fierbinte, taman în junglă?sau în pădure, că nici nu-ți mai dai seama, ei nu se temeau de leul cel puternic?
Si Godot a mai venit sau nu e din piesa asta? Ca daca tot s-au asezat pe o bancuta cei doi....
@ INCERTITUDINI - buletine. Le pusese politia doar CNPul pe ele. Din pacate erau orfani.
@ Oana D. - Nu auzisera de el. Nu il citisera pe Bekett. Nici macar nu stiauce asteptau. Totusi, le mai ramasesera sperante.
Mie mi-a placut mult chestia cu placinta cu mere si mai ales, aluatul.
Aluat? A luat veverita in episodul urmator
Trimiteți un comentariu