Poate ca o traducere mai corecta ar fi: "orice despartire este un pas catre moarte". Ne despartim de oameni, de locuri. Amintirile ne apasa. Pierdem, pas cu pas, ceva din noi. Apoi ne pierdem in amintiri.
Nu cred că se poate altfel; clipele, momentele, situațiile se schimbă. Noi înșine/însene ne schimbăm. Cum ai putea păstra ceva? Ar trebui să fim veșnici? La ce bun. dacă părticele din noi se tocesc, în fiecare clipă? Până la urmă, toate sunt relative.
Intr-o carte din ciclul Ciresarii, Tic era suparat ca "putem pastra un cui, o bucata de sfoara, nu si o mangaiere". @Pseudonim - nu este vorba numai de oameni, este vorba si de locuri. Si, daca e sa fim sinceri, depinde de noi. @Incertitudini - sa speram ca doar ne tocim. Sa speram ca nu ne abrutizam.
ok! am inteles. locuri... ce fel de viata crezi ca poate duce un om care ramane inchis in acelasi spatiu, mereu?! pierdem oameni, pierdem locuri... dar castigam altceva. fiecare loc nou ne face cunostinta cu altii oamenii si fiecare om pe care il intalnim e posibil sa ne duca in alte locuri. un lucru ar trebui sa ne bucure: faptul ca putem pastra amintiri. asta e viata! cred ca fara pierderi si fara nou si fara schimbari totul ar devenii monoton. am o vorba:mergem inainte ca inainte era mai bine!
A ramane inchis in acelasi spatiu este complet altceva. Nu e vorba de a evita ceva nou, ci de a pierde ceva. O casa demolata nu o vei mai vedea vreodata. Odata cu casa se "demoleaza" si ceva din sufletul tau. Nu e monotonie. Parintii nu sunt ceva monoton. Acum, cand nu mai sunt, le simt lista. Acum ai inteles ce inseamna sa moara si un pic din tine?
Casa părintească nu se vinde! Da, a spus-o regretatul Grigore Vieru, eu am simțit nu doar realitatea care acoperă vorbele. Părinții sunt unici, spună cine ce-a vrea să zică. Nu ți-i alegi, nici ei nu te aleg, doar suntem noi ai lor și ei ai noștri. Pentru totdeauna!
9 comentarii:
de ce spui ca orice despartire e un pas catre moarte? unele despartiri sunt necesare. nu putem petrece toata viata langa aceeasi oameni.
fiecare lucru pe care il pierdem este inlocuit cu altceva.
Chiar daca sunt necesare ne afecteaza. Iau cate ceva din noi.
Bună dimineața!!!
Nu cred că se poate altfel; clipele, momentele, situațiile se schimbă. Noi înșine/însene ne schimbăm.
Cum ai putea păstra ceva?
Ar trebui să fim veșnici?
La ce bun. dacă părticele din noi se tocesc, în fiecare clipă?
Până la urmă, toate sunt relative.
Intr-o carte din ciclul Ciresarii, Tic era suparat ca "putem pastra un cui, o bucata de sfoara, nu si o mangaiere".
@Pseudonim - nu este vorba numai de oameni, este vorba si de locuri. Si, daca e sa fim sinceri, depinde de noi.
@Incertitudini - sa speram ca doar ne tocim. Sa speram ca nu ne abrutizam.
ok! am inteles. locuri...
ce fel de viata crezi ca poate duce un om care ramane inchis in acelasi spatiu, mereu?!
pierdem oameni, pierdem locuri... dar castigam altceva.
fiecare loc nou ne face cunostinta cu altii oamenii si fiecare om pe care il intalnim e posibil sa ne duca in alte locuri.
un lucru ar trebui sa ne bucure: faptul ca putem pastra amintiri.
asta e viata!
cred ca fara pierderi si fara nou si fara schimbari totul ar devenii monoton.
am o vorba:mergem inainte ca inainte era mai bine!
alti*
oameni**
A ramane inchis in acelasi spatiu este complet altceva. Nu e vorba de a evita ceva nou, ci de a pierde ceva. O casa demolata nu o vei mai vedea vreodata. Odata cu casa se "demoleaza" si ceva din sufletul tau. Nu e monotonie. Parintii nu sunt ceva monoton. Acum, cand nu mai sunt, le simt lista. Acum ai inteles ce inseamna sa moara si un pic din tine?
inteleg ce vrei sa spui!
Casa părintească nu se vinde! Da, a spus-o regretatul Grigore Vieru, eu am simțit nu doar realitatea care acoperă vorbele.
Părinții sunt unici, spună cine ce-a vrea să zică.
Nu ți-i alegi, nici ei nu te aleg, doar suntem noi ai lor și ei ai noștri. Pentru totdeauna!
Trimiteți un comentariu