Interviu cu Elodel

- Draga Elodel ma intreaba lumea de tine. Vuieste netul.
- Hai mai, faci misto de mine!
- Pe bune. M-a intrebat lumea de ce Elodel. Cica Elodiu dadea mai bine.
- Sa ma confunde cu lantanidele sau actinidele?
- Zi metale radioactive. Sa nu creada cititorii ca vorbim de latitudine ori actinii!
- Dar ce importanta are numele meu? Mi l-a dat nasa. Nu stiu de unde vine. Dar mie imi place, desi e un alint care merge la copii, iar eu nu mai sunt copil de cam multisor.
- Sa lasam asta. Cum iti vin ideile, deductiile tale?
- Sa sti ca ma intreb si eu. Cateodata, cand nu am somn, stau cu ochii in tavan - sti ca am o lampa de veghe care arunca o lumina stravezie - si ma loveste.
- Asta ma uimeste. Ai momente in care nu vezi nici la varful nasului, iar altele sunt de-a dreptul formidabile.
- Da. Cateodata, cel mai adesea, sunt cam cu capul in nori.
- Bine, dar esti taximetrist. Cum se impaca "aiureala" cu vigilenta necesara meseriei tale?
- N-am luat teapa prea des. Se pare ca la meseria mea am fler.
O bataie in usa. E coana Lina.
- Stiam ca va gasesc aici. V-am adus cate o farfurie de mamaliga cu branza.
Si cu asta, gata interviul! Am mancat cu pofta si apoi, ne-am uitat la televizor. Cand era sa atipesc, Elodel mi-a zis ca se retrage la el. Uitasem de el.
- Sa vi maine sa continuam interviul.
- Pot sa te intreb si eu ceva? Pozele astea de unde le ai?
- De la munte. Povesti vechi, de pe vremea in care inca mai putea urca.
- Tu le-ai facut?
- Da, dar sunt tare vechi!
- O seara buna.
- La revedere.