Cum trec anii! Parca mai ieri ma duceam in Cismigiu cu "formitele". Pe vremea aceea, o intrebare nu imi dadea pace. "Ce voi face cand o sa cresc si nu voi mai avea voie sa ma joc cu formite?" Gasisem si o solutie. "Am sa iau nisip acasa!"
Pe drum ne intalneam mereu cu "Costica Nebunu'". Purta costum (parca era verde) si palarie. Avea un baston rosu cu care ameninta lumea. Daca nu erai atent, te lovea. Zdravan! Lumea spunea ca a inebunit cand s-a intors de pe front. Familia sa murise in bombardament. Imi amintesc cum se oprea cand ne vedea. Ne privea cu duiosie. Probabil ca ii aminteam de familia lui.
La televizor era un serial pentru copii. "Val vartej", strabatea in "batrana carapace", marile lumii. Si aveau un rival de moarte, Mortimer. Din echipaj facea parte si profesorul Paganel. Era actorul Tudorel Popa. Intr-o zi l-am urmarit cu mai multi colegi. Voiam autografe. In cele din urma ni le-a dat. Am ramas perplex peste cateva luni, atunci cand am aflat ca s-a sinucis. Se aruncase de la fereastra apartamentului sau. Unii spun ca a cazut. Era un adept al lui Bahus.
Tin minte ca prin clasa a saptea am imprumutat o carte de la un coleg. Am citit-o pe nerasuflate. Era "Cismigiu & co." Recenzorul spunea ca a citit-o prima oara in liceu. Intr-o noapte. A doua zi trebuia sa ajunga la un coleg. Coincidenta?
Am trecut zilele acestea prin Cismigiu. Doar frunzele moarte ne amintesc de venirea toamnei. Si oboseala mea imi aminteste ca au trecut anii.
2 comentarii:
Ce legatura are titlul cu...?
Are numai cu catelul. L-am pozat ca mi-a placut, dar gandul mi-a zburat apoi la copilarie.
Trimiteți un comentariu