Soarele amiezii pisca asemeni unui tantar nervos. Sau, poate nu era nervos. Poate era doar flamand. Valon nu era. Sigur.
Sa revenim la povestea noastra. Asadar, soarele pisca. Borurile palariei se pleostisera ca... Nu, nu! Fara comparatii. Iar ne pierdem in explicatii conexe. Stan mergea pe bulevard.
Nu ma mai intrerupeti! Nu conteaza pe care bulevard. Mergea agale. Si cocosat. De caldura.
De la cofetaria din colt venea un miros de vanilie. Sa se opreasca, sa nu se opreasca? Pana sa isi puna ordine in ganduri, se schimba stopul.
Trecu grabit. (Stopul tine aici doar cateva secunde.) Ajuns dincolo, se intreba de ce a traversat. Gandurile ii fura iar intrerupte (era sa zic furate) de o pasare ce se odihnea pe un gard. Un gard de lemn. Vechi. (Si lemnul si gardul.) Scoase aparatul. Clic! Tarziu. Pasarea zburase. Abia atunci vazu cladirea. In previzualizare. Se apropie. "Monument istoric. Cladire datand din...".
Ajunse la hipodrom. Ce cauta acolo? Sfarsitul povestii! "Si-a incalecat pe sa". Ca d-aia s-a dus la hipodrom.
4 comentarii:
Si Bran unde era?...sa nu-mi spuneti ca la Bran!castelul...acolo cu siguranta nu miroase a vanilie!Sau mai stii!
Bran era la procesiune. Vedeti in postarea urmatoare. :D
Pe bulevard, trecea un om cu gandurile furate. Click-click. Facea poze.
Unde? Nu l-am vazut! :D
Trimiteți un comentariu