- Mi-am continuat drumul pe str Ion Mincu, am trecut de statuia Eroilor Aerului si am ajuns, pe langa Institutul Parhon, la statuia Monseniorului Vladimir Ghika. Ghika a murit la Jilava. Mitocanii nu suportau oamenii culti si verticali.
- Vuvuzele, ma uimesti!
- Aici as face o paranteza. Prin pereglinarile mele prin oras, imi place sa parasesc "strada principala" si sa ma afund prin locurile unde masinile pot fi intalnite doar pe marginea drumului. Sti la ce ma refer. Strazile alea care sunt circulate doar la plecarea sau venirea de la serviciu. Strazi pe care nu gasesti decat cate un "boutiq" ratacit, unde activitatea se rezuma la activitatile gospodaresti din curte sau casa.
Dupa ce am trecut de statuia Monseniorului Vladimir Ghika, am renuntat sa mai caut "date istorice" si am admirat pur si simplu peisajul. Cartierul "Bonaparte" (asa se numea inainte zona cu strazi avand nume de capitale) este unul special. Case vechi, bine ingrijite, lasand o impresie "seniorala" cum nu am mai gasit decat in Cotroceni, pe strazile cu nume de doctori. Daca te plimbi prin Floreasca, zona parcelata dupa mutarea Hipodromului (pana la mijlocul anilor '30, hipodromul a functionat in zona strazilor cu nume de compozitori, mutandu-se acolo unde azi e Casa Presei Libere, dar despre astapoate va voi povesti altadata), senzatia e alta, un cartier cu case moderniste, cu mici blocuri carora Iorga le spunea "cutii de chibrituri". Senzatia e asemanatoare cu cea traita in Vatra Luminoasa sau Ghica Tei, zone sistematizate cam in aceiasi perioada. S-ar putea ca "specialistii" sa ma contrazica cu date "clare", dar nu ii bag in seama. Eu asa simt lucrurile si nu ii bag in seama. Adevarata istorie nu e aceea care masoara la milimetru, ci ceea ce aduce un dram de suflet in haosul zilnic.
- Filozofule!
- Vuvuzele, ma uimesti!
- Aici as face o paranteza. Prin pereglinarile mele prin oras, imi place sa parasesc "strada principala" si sa ma afund prin locurile unde masinile pot fi intalnite doar pe marginea drumului. Sti la ce ma refer. Strazile alea care sunt circulate doar la plecarea sau venirea de la serviciu. Strazi pe care nu gasesti decat cate un "boutiq" ratacit, unde activitatea se rezuma la activitatile gospodaresti din curte sau casa.
Dupa ce am trecut de statuia Monseniorului Vladimir Ghika, am renuntat sa mai caut "date istorice" si am admirat pur si simplu peisajul. Cartierul "Bonaparte" (asa se numea inainte zona cu strazi avand nume de capitale) este unul special. Case vechi, bine ingrijite, lasand o impresie "seniorala" cum nu am mai gasit decat in Cotroceni, pe strazile cu nume de doctori. Daca te plimbi prin Floreasca, zona parcelata dupa mutarea Hipodromului (pana la mijlocul anilor '30, hipodromul a functionat in zona strazilor cu nume de compozitori, mutandu-se acolo unde azi e Casa Presei Libere, dar despre astapoate va voi povesti altadata), senzatia e alta, un cartier cu case moderniste, cu mici blocuri carora Iorga le spunea "cutii de chibrituri". Senzatia e asemanatoare cu cea traita in Vatra Luminoasa sau Ghica Tei, zone sistematizate cam in aceiasi perioada. S-ar putea ca "specialistii" sa ma contrazica cu date "clare", dar nu ii bag in seama. Eu asa simt lucrurile si nu ii bag in seama. Adevarata istorie nu e aceea care masoara la milimetru, ci ceea ce aduce un dram de suflet in haosul zilnic.
- Filozofule!
PS Sunt rautacios. Vuvuzel are momentele lui. Dar cine nu are? Poate mi se intampla si mie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu