Seara de august. Inca nu s-a intunecat. Plec de la Spitalul Universitar, fost Municipal. Aici, acum 22 de ani, a murit tata. In bratele mele. Nu am o stare prea buna. Se spune ca timpul sterge, ca un burete, tot. Fals! Senzatia nu a scazut. Parca s-a intarit.
Traversez curtea spitalului. Defapt nu e curte. Nu are niciun gard despartitor. E aglomeratie. Prefer sa ies pe chei. Dambovita reamenajata in vremea "mitraliatului". Mi-amintesc de fostul val de pamant. Dambovita amenajata cu ocazia "Expozitiei Universale". Eu am gasit-o cu iz de namol. Cand si cand, trecea un val de pacura.
O statuie. "Eroilor sanitari". Aici e gura metroului. Suntem in Piata Operei. Asa s-o numi? Nu sunt sigur. Piata nu mai este dominata de biserica Sfantul Elefterie nou. Cele lumesti au invins credinta. Sfantul Elfterie a fost un martir. Nu mai intereseaza pe nimeni. Am aflat chiar ca biserica a fost ridicata din donatia lui Maxim Cupetul. Eroare! Biserica a fost ridicata in anii '30. Mai precis, constructia a inceput in 1935, dar a fost finalizata abia in 1970! Maxim Cupetul ridicase, in vremea Mitropolitului Neofit, Biserica Sfantul Elefterie vechi. O gasiti si azi, transformata dupa multe renovari, pe str Elefterie.
In fata, Opera Romana. Numele real era Teatrul de Opera si Balet. Construit in anii '50, nu a suferit modificari. Nici traume. Pe aleile din fata ma jucam in copilarie. Imi par neschimbate. Imi amintesc de o seara la Opera. M-am dus "pregatit". Costum, cravata... Impresionant! Decorurile, draperiile de catifea. Ma facusem mic in scaun. Imi tineam rasuflarea in fata "monstrilor sacri" de pe scena.
Imi continui drumul pe Bulevard. Flori, un val de troleiuze, gard viu... Trec de camine si ajung in fata "Dreptului". Aici, spre benzinarie, e derdelusul. Ma luptam cu sania la deal pentru placerea alunecarii. Il recunosc. E peticul acela de iarba dintre copaci. Ce mare parea in copilarie!
Nu m-am oprit sa va povestesc despre blocuri. Lovinescu, Sburatorul, Lia Manoliu... E bine sa treceti pe aici si sa vedeti. Un bulevard vechi de mai bine de un secol. Sau mai putin. Desi "deschis la 1894, majoritatea cladirilor sunt inaltate dupa 1910.
Am ajuns la punctul terminus. Piata Kogalniceanu. Si statuia unuia dintre artizanii Unirii.
3 comentarii:
se vede ca esti un bucurestean indragostit de propriul tau oras:).
De ce fara poze?
Nu-mi pun in gand niciodata sa scot pe cineva din sarite.Regret daca se intampla.
Citesc ce scrieti ca si cum ar fi un spectacol vazut dintr-o trasura , care parcurge Bucurestiul de ieri si de astazi,in acelasi timp, ca intr-o oglinda.
Trimiteți un comentariu