Cismigiu

Cismigiul nu a fost asa dintotdeauna. Demult a fost aici o balta. A lui Dura. Negutatorul.

Ipsilanti era nemultumit. Balta mirosea. A cerut sa se faca cismele. Sa aiba apa buna de baut. Si sa se amenajeze balta. Bucurestiul, la acea vreme, nu prea avea cismele. Balta de care va vorbesc se invecina cu Dambovita. As putea spune ca e creatia Dambovitei. Pe atunci raul nu era amenajat. Si se revarsa inundand lunca din jurul sau. Ca pe Gradina Botanica la 1892.

Balta se invecina cu un schit. Schitul Magureanu. A ramas doar biserica. Si numele strazii. Pana la Podul de Pamant.

"Dambovita batea in coasta ulitei care nu ducea nicaieri... Nicaieri, fiindca iesind afara din oras te infundai intr-o stransura de bordeie si sfarseai in codrul care dadea ocol Bucurestiului". Podul de Pamant, actuala Cale a Plevnei, despartea Gorganul de Izvor. Aici, ascunsa intre case, gasim biserica Sf Ilie Gorgani.

Actuala Primarie, fosta cladire a Ministerului Public, nu exista. S-a ridicat la inceputul secolului XX. Nici bulevardul Elisabeta nu exista. Intram deja pe domeniile lui Sutu. In mahalaua Zlatari.

Nu va asteptati numai la date precise. Au trecut de atunci doua secole. Si Bucurestiul, ca prin minune, are o memorie foarte proasta. Ca Rudolf Artur Borroczyn. Kiseleff, generalul rus care administra Bucurestii pe la 1830, i-a ordonat sa amenajeze balta. Nu a reusit. A reusit sa faca un plan al orasului.

Amenajarea Gradinii Cismigiu s-a realizat abia in timpul domniei lui Barbu Stirbei (1849-1856) de arhitectul peisagist austriac Meyer.

S-au mai adus modificari Cismigiului. Dupa reamenajarea din 1910 a aparut gradina cu trandafiri pe locul unde fusesera dormitoarele muncitorilor. Azi au aparut o multime de indicatoare. Unele absurde, cum ar fi "Coltul sahistilor", acum loc de adunare al amatorilor de remi.

PS Cismigiul pare ca a fost asa dintotdeauna. O oaza de verdeata in plin centru. Un loc de basm in care se plimbau la brat Cavaleri si Domnite.