A venit primavara. Vrabiile s-au intors din tarile calde. Topaie fericite ca sunt din nou acasa. Doar gugustiucii sunt suparati pentru ca hoatele astea mici le fura mancarea.
O petala a fost luata de o pala de vant. Seamana cu o lacrima de copil, varsata la vederea unui fluturas mort.
Motanul de la 7 stranuta, gadilat de o raza de soare.
Pe trotoar, parasit, un snurulet de martisor. Ceva mai departe, langa zidul unei case, a iesit papadia. Waw! Ce buna ar fi acum o salata de papadie! Cateva fire tinere ( nu puneti frunze mari - alea verde inchis sau cu vinisoare rosii - pentru ca sunt amare), un pic de ulei, stoarceti lamaie si, alaturi de o farfurie de cartofi prajiti, e un deliciu.
PS Ce ziceti? Vrabiile nu migreaza? Atunci de ce topaie fericite?
O petala a fost luata de o pala de vant. Seamana cu o lacrima de copil, varsata la vederea unui fluturas mort.
Motanul de la 7 stranuta, gadilat de o raza de soare.
Pe trotoar, parasit, un snurulet de martisor. Ceva mai departe, langa zidul unei case, a iesit papadia. Waw! Ce buna ar fi acum o salata de papadie! Cateva fire tinere ( nu puneti frunze mari - alea verde inchis sau cu vinisoare rosii - pentru ca sunt amare), un pic de ulei, stoarceti lamaie si, alaturi de o farfurie de cartofi prajiti, e un deliciu.
PS Ce ziceti? Vrabiile nu migreaza? Atunci de ce topaie fericite?
10 comentarii:
Cred ca vrabiutzele tzopaie ca se intorc cocorii acasa.
vrabiutele se bucura si ele de soarele asta de primavara.
salata de papadie imi suna atat de exotic...
N-am mancat salata de papadie. Cand o fi criza mai mare poate o sa incerc. :)
Vrabiile topaie fericite pentru ca si-au facut primele salata de papadie, fiind "la fata locului" s-au asezat primele la coada...
:-)
Faţă de bieţii migratori, vrăbiile îşi savurează statornicia. Plus că se mai răcoresc şi ele, în contextul încălzirii globale...
Vrabiile stiu sa faca "scufundari", "plonjari" in bulfishuri bogate, proapat inverzite... chiar daca aceste bulfisuri sunt in plin centru sub forma unui gard viu.
Cind am sa am aparatul la mine am sa arat tuturor cit sunt de adaptate aceste fiinte marunte.
Privesc aceasta poza si ma apuca fiori cand zaresc, in mijlocul acestui trunci de copac, un ochi ce strapunge imaginatia calatorului ratacit si-l transcende intr-o temere, pana la spaima de necunoscut.
Credeti ca pana si copacul e cu ochiul pe noi?
Suntem urmariti si nu ne dam seama (!?)
Eu stiu?
Trimiteți un comentariu