Petrecerea (II)

Ne asezam la masa. Scaunul, de plastic, a cedat sub greutatea lui Mardare. El e singurul caruia nu i se spune pe numele mic. Ar fi si greu. Pardon, e greu! 163 de kilograme. Nu il tine nici cantarul. Intr-o zi s-a dus la doctor. Nu stiu de ce. Doctorul nu are de lucru si il suie pe cantar. Da greutatile la maxim. Nimic.
- O fi defect!
- Nu e doctore. Am peste 150.
- Stai ca am unul in spate. E pentru alimente. Tot al spitalului.
- Esti sigur ca nu era pentru porci?
- Hai, hai! Esti obraznic!
Asa a aflat Mardare cum sta.
- Ti-am zis eu sa aduci unul mai solid.
Toti rad. Mardare cu rotile in sus!
- Senile ba fraierilor! Nu vedeti catai tancul sunt?
- Ba, tu esti plapand! Sa il fi vazut pe unchi-miu! Si avea si Trabant! Mergea biata masina intr-o parte!
Discutia a virat spre masini. Cu un scartait a venit alt scaun. Deocamdata rezista. Mardare nu respira. Nici nu se intinde peste masa.
- Dati-mi ba si mine salata aia ca daca ma ridic, o sa aduceti alt scaun!
- Esti la limita. Scaunul mai tine 2-3 kile. Pastreaza-te pentru vin!