Imi adun gandurile. Traversez zone terne, agresat de “cutiile de chibrituri” cu 10 etaje. Expresia, folosita des de tata, apartine marelui istoric N Iorga. Este un protest fata de constructiile “la comun”, inventie interbelica ce agreseaza intimitatea gospodariei. Azi ne-am obisnuit cu agresiunea. De multe ori nici nu o observam. Incuiem usa de la intrare…
Unde sunt vechile mahalale? Cu oamenii aceia ce isi vorbesc peste gard, cu salutul respectuos al vecinilor ce se intalnesc in drum spre “tutungeria din colt”? Azi ne ferim sa nu ne atingem in lift si ne zambim stanjeniti. Cate o remarca de complezenta: “Ce toamna calduroasa! Parca nu am fi in noembrie!” “ Sa dea Domnul sa avem o iarna mai calda, ca am auzit ca iar se scumpeste gigacaloria!”
Strada e destul de animata. Cand si cand, cate un cunoscut. Un zambet, poate un salut, sau o exploxie de bucurie: “Nu te mai vede omul!” Despartire. “Scuze, sunt grabit!” si fiecare isi continua drumul. Daniel Defoe se intreba retoric: “Unde sunt vremurile tihnite de altadata? Azi viata e din ce in ce mai trepidanta!” Asta era acum 300 de ani. Nimic nu s-a schimbat. Nici macar cliseul lui Defoe!
Sa revin la mahalale. E un cuvant turcesc ce a inlocuit grecescul “enorie”. Nu insemna periferie. Si-a modificat sensul in secolul XIX. Atunci cand a fost inlocuit de frantuzescul “cartier”. Apoi au disparut mahalalele. Inghitite de “cutiile de chibrituri”.
O intrebare fireasca:”Cum au aparut Bucurestii?” Acelasi Iorga ne lamureste. In drumul catre Giurgiu, unde Mircea cel Batran vindea blocuri de sare dincolo de Dunare, a simtit nevoia unui popas in campie.
In jurul cetatii s-au stabilit oamenii. In jurul cate unei biserici. Sau biserica a aparut in mijlocul unei comunitati. Neesential. Pentru mine. Poate, pentru altii, e important. Nu stiu de ce. Pentru mine, nu. Important mi se pare doar faptul ca au aparut ca niste cercuri in jurul bisericii. Un fel de entitati separate. Bucurestii nu au aparut ca un oras ci ca o suma de cartiere. Sau mahalale. Ori enori. Cum vreti sa le spuneti. Poate de aceea sunt Bucurestii si nu Bucurestiul. Si sa nu uit: “Vechii Bucuresti erau singura capitala europeana fara bulevarde!” Asta pana spre sfarsitul secolului XIX. Atunci au aparut Bd Elisabeta, prelungire a Bd Academiei, Orientului, Neatarnarii, Regina Maria, Coltei…
Din vechiul oras a mai ramas foarte putin. Curtea veche, Hanul lui Manuc, Hanul cu Tei…
Apropo de hanuri. Mi se pare ca istoricul G Potra spunea ca apusul hanurilor a inceput odata cu aparitia “gaurilor in pereti”, adica a pravaliilor “la strada”. Asta s-a intamplat intre mijlocul secolului XIX si inceputul secolului XX. Mai precis, in 1903, atunci cand a afost demolat Hanul Zlatari. Acesta este un reper. Si orasul are multe repere. Unele uitate. Pe langa altele trecem nepasatori. Locuiesc langa Palatul Ghica Tei. O constructie ce se afla in afara orasului la momentul respectiv. Construit pe locul fostelor case parintesti in 1822 dupa planurile arhitectului de origine catalana Xavier Villacrosse si pictat de artistul italian Giacometti, era inconjurat de o gradina pe care Dan Ionescu o considera prima gradina publica a capitalei.
Alta cladire remarcabila este, Palatul Sutu (1833 si 1835), construit in stil neogotic. Planurile au apartinut arhitectilor vienezi Conrad Schwink si Johann Veit. Azi adaposteste Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti.
Palatul Stirbei (1835), construit dupa planurile arhitectului francez Sanjouand, este un edificiu neoclasic, cu elemente grecesti. Azi a fost retrocedat si e afla intr-o stare de degradare ce nu mai aminteste de timpurile de odinioara.
Tot un vienez, Heft, a ridicat intre 1848 si 1852 Teatrul National. Acesta nu mai exista. A fost bombardat in 1944. De el aminteste doar intrarea in Hotelul Novotel.
Orasul actual e un amestec de sfarsit de secol XIX, interbelic, constructii comuniste si PUZ-uri din ultimii 20 de ani.
Unde sunt vechile mahalale? Cu oamenii aceia ce isi vorbesc peste gard, cu salutul respectuos al vecinilor ce se intalnesc in drum spre “tutungeria din colt”? Azi ne ferim sa nu ne atingem in lift si ne zambim stanjeniti. Cate o remarca de complezenta: “Ce toamna calduroasa! Parca nu am fi in noembrie!” “ Sa dea Domnul sa avem o iarna mai calda, ca am auzit ca iar se scumpeste gigacaloria!”
Strada e destul de animata. Cand si cand, cate un cunoscut. Un zambet, poate un salut, sau o exploxie de bucurie: “Nu te mai vede omul!” Despartire. “Scuze, sunt grabit!” si fiecare isi continua drumul. Daniel Defoe se intreba retoric: “Unde sunt vremurile tihnite de altadata? Azi viata e din ce in ce mai trepidanta!” Asta era acum 300 de ani. Nimic nu s-a schimbat. Nici macar cliseul lui Defoe!
Sa revin la mahalale. E un cuvant turcesc ce a inlocuit grecescul “enorie”. Nu insemna periferie. Si-a modificat sensul in secolul XIX. Atunci cand a fost inlocuit de frantuzescul “cartier”. Apoi au disparut mahalalele. Inghitite de “cutiile de chibrituri”.
O intrebare fireasca:”Cum au aparut Bucurestii?” Acelasi Iorga ne lamureste. In drumul catre Giurgiu, unde Mircea cel Batran vindea blocuri de sare dincolo de Dunare, a simtit nevoia unui popas in campie.
In jurul cetatii s-au stabilit oamenii. In jurul cate unei biserici. Sau biserica a aparut in mijlocul unei comunitati. Neesential. Pentru mine. Poate, pentru altii, e important. Nu stiu de ce. Pentru mine, nu. Important mi se pare doar faptul ca au aparut ca niste cercuri in jurul bisericii. Un fel de entitati separate. Bucurestii nu au aparut ca un oras ci ca o suma de cartiere. Sau mahalale. Ori enori. Cum vreti sa le spuneti. Poate de aceea sunt Bucurestii si nu Bucurestiul. Si sa nu uit: “Vechii Bucuresti erau singura capitala europeana fara bulevarde!” Asta pana spre sfarsitul secolului XIX. Atunci au aparut Bd Elisabeta, prelungire a Bd Academiei, Orientului, Neatarnarii, Regina Maria, Coltei…
Din vechiul oras a mai ramas foarte putin. Curtea veche, Hanul lui Manuc, Hanul cu Tei…
Apropo de hanuri. Mi se pare ca istoricul G Potra spunea ca apusul hanurilor a inceput odata cu aparitia “gaurilor in pereti”, adica a pravaliilor “la strada”. Asta s-a intamplat intre mijlocul secolului XIX si inceputul secolului XX. Mai precis, in 1903, atunci cand a afost demolat Hanul Zlatari. Acesta este un reper. Si orasul are multe repere. Unele uitate. Pe langa altele trecem nepasatori. Locuiesc langa Palatul Ghica Tei. O constructie ce se afla in afara orasului la momentul respectiv. Construit pe locul fostelor case parintesti in 1822 dupa planurile arhitectului de origine catalana Xavier Villacrosse si pictat de artistul italian Giacometti, era inconjurat de o gradina pe care Dan Ionescu o considera prima gradina publica a capitalei.
Alta cladire remarcabila este, Palatul Sutu (1833 si 1835), construit in stil neogotic. Planurile au apartinut arhitectilor vienezi Conrad Schwink si Johann Veit. Azi adaposteste Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti.
Palatul Stirbei (1835), construit dupa planurile arhitectului francez Sanjouand, este un edificiu neoclasic, cu elemente grecesti. Azi a fost retrocedat si e afla intr-o stare de degradare ce nu mai aminteste de timpurile de odinioara.
Tot un vienez, Heft, a ridicat intre 1848 si 1852 Teatrul National. Acesta nu mai exista. A fost bombardat in 1944. De el aminteste doar intrarea in Hotelul Novotel.
Orasul actual e un amestec de sfarsit de secol XIX, interbelic, constructii comuniste si PUZ-uri din ultimii 20 de ani.
PS PUZ-ul e o sintagma ce mi se pare cam dubioasa. Ce plan, ce incadrare in arhitectura zonei?
6 comentarii:
Pentru mine e cel mai frumos, mai complex si mai viu oras din Romania si nu numai... Desigur, poate depinde si cu ce ochi sau cu ce stare il privesti. Dar eu, care nu suport "tara", salbaticia si mersul lent al lucrurilor, il vad mereu cu ochi buni. :)
Waw! Si cand te gandesti ca sunt unii care zic: "Vai! Dar nici nu se compara cu Clujul sau Timisoara!" Chiar imi vine sa-i intreb: "Atunci ce cauti aici?"
Chiar asa! :D
Intr-adevar, sunt multe cladiri interesante, iar Palatul Ghica este unu din locurile preferate mie ... Totusi, nu sunt in masura sa compar orasele din Romania, deoarece, spre rusinea mea, nu am vizitat chiar tot.
Prin "cutiile cu chibrituri" am devenit niste mici "soricei" care se pitesc, se hranesc, hiberneaza, muncesc, si cam atat. Dar niciodata nu ne "aerisim". Iar discutiile-de-lift sunt mereu plate si identice, diferite totusi in functie de cat de "sus" urci. In cazul asta, se mai adauga: "Si? De la scoala/munca?", "Ce mai face mama?", etc.
Totul devine din ce in ce mai grabit, iar noi nu mai apucam sa admiram ce e jur. Desigur, ceea ce a mai ramas.
A... si poza este reprezentativa! :))
Felicitari!
cladiri? Am o postare in sensul asta. Mai tarziu. peste vreo 7-8 postari.
Trimiteți un comentariu