luni, 6 iulie 2009

Dimineti


Buna dimineata. Nu mai stiu pe ce cearceaf am dormit si cu care m-am invelit. Perna e un ghem multicolor. Un colt iese din fata de perna. Un fulg s-a oprit pe telefon. Azi nu mai exista ceasurile acelea desteptatoare cu clopotel, cu scrisul mare, "CFR", cu sunetul care trezea intreg cartierul. Ultimul l-am auzit acum cativa ani la vecinul din blocul de vis a vis. Ma uitam la el cum aparea, dupa fix 11 minute, imbracat in acelasi costum, cu nelipsitele-i manecute de un bleumarin un pic mai deschis pe la coate...

S-a pensionat. Il vad dimineata, mergand agale, cu scosa, la cumparaturi. Ceasul a tacut. Oare o mai exista? Nu mai poarta nici costumul ce mi se parea etern. Au disparut si manecutele. 

Ma indrept cu pasi plictisiti spre bucatarie. Spal ibricul. De ce nu o fac niciodata dupa ce torn cafeaua? Pornesc focul si fug in baie. Am exact timpul sa ma spal pana la brau. 

Apa sta sa fiarba. Culeg lingurita din suportul de vase. Una de zahar, doua de cafea, opresc focul, jet de apa rece la chiuveta...

Mai am 10 minute la dispozitie. Nu merge netul. Iar am uitat sa il platesc! Am sa trec cand ma intorc de la munca. Cu cafeaua intr-o mana si cu tigarea in cealalta, privesc pe geamul de la sufragerie. La ora asta, toata lumea e grabita. Nimeni nu vede rasaritul de soare. Poate nu se vede prin marea de blocuri. Si apoi, nimeni nu are ochi decat pentru coltul strazii.

Vine sau nu vine autobuzul?

3 comentarii:

incertitudini spunea...

Un rasarit de soare! Si o singura linguritza de cafea. Ar fi perfect.Fara tzigara.

Matilda spunea...

Fac parte dintre ferictii pamanteni care-si beau cafeaua sub alintul primelor raze de soare. Ai dreptate, rasaritul soarelui ofera o imagine magnifica...

Matilda spunea...

sunt nerabdatoare ! astept postari noi , la fel de frumoase ...