Tare's mic si necajit

Sunt trist. Foarte trist. Desi nu sunt prapastios, am fost in Prapastiile Zarnestiului. Urat! Foarte urat! Nu tu bloc de beton, ori bomba cu neutron. Va mai amintiti anii '80? Un pusti a castigat la "Iata anul nou..." o basca de monede d'alea de 5 lei "noi", de aluminiu, cu o rima pe tema asta.

Dar, sa revenim la Prapastiile noastre. Sau ale Zarnestiului. Daca as fi un muntzoman practicant, v-as povesti drumul cu nume, date, cote, semne. Dar nu sunt. Sunt un pantofar. Si pantofii mei sunt mult mai tociti pe strazile Bucurestiului decat pe drumurile de munte. Si apoi, eu nu cred in semne. Daca iti taie calea pisica neagra...
Ei bine, noua ne-a taiat calea capra de aceiasi culoare. Cred ca de suparare. Asadar, nu sunt singurul suparat.

Cand sa iesim din Zarnesti, pe malul Raului Mare, puhoi de lume. Nu, nu mergeau in Prapastii, aveau nunta. Cu mic, cu mare, stateau pe la porti si (era sa zic o prostie) lipisera ochii pe necunoscuti ca pe butelie. Sa juri ca esti intr-un sat de campie, nu in Ardeal.

Drumul pana la Fantana lui Botorog a decurs fara incidente majore. Mai pasteau vacile, mai vedeam pe dealuri cate o turma de oi, mai niste stanci razuite, ca acolo a fost o cariera de piatra. Vedeti dumneavoastra, stimati cititori, si piatra isi cauta job. Vrea cariera!

De aici incepe "raliul". Se duc nuntasii sa-si faca poze in Prapastii. Masini de toate felurile si marimile. Ba chiar si al unei firme de paza. Norocul nostru ca de la un punct nu au mai putut. E o bariera. Aici insa, au debarcat niste copii. Nu galagia, pungile si ambalajele au fost problema. Cei care i-au adus nu le-au spus, sau nu stiau nici ei ca aici nu suntem pe Calea Victoriei?

Peisajul, toamna-iarna. Frunze de toate culorile. De la verdele brazilor, la rosu, portocaliu si pana la galben. Bruma amestecata cu zapada, stanci nudiste si un cer aproape senin, traversat, cand si cand, de nori pufosi, asemeni "vatei pe bat" din copilarie.

Recomandari? Incaltari rezistente la pietrele drumului de-a dreptul forestier, aparat foto si... cam atat. Daca sunteti muntzoman, luati si rucsac si pregatiti-va. De la limita Prapastiilor aveti un urcus nu tocmai usor pana la Cabana Curmatura.

Eu nu m-am aventurat.

Amintiri

Ascult o melodie veche. Din '76. Parca a fost ieri. Premiul Euroviziunii, Save all your kissis for me. Tie s-ar putea sa nu-ti spuna nimic. Mie imi aminteste de o vara, de eterna noastra "Stiinta". Stateam singur in tribuna de beton si asteptam sa vina baietii cu mingea. Fotbalul, pasiunea tuturor baietilor din cartier. Soarele ardea. Plopii erau singurii care lasau umbre. Si, dintr-odata, am inceput sa fredonez melodia.
O imagine. O simpla imagine. Dar ea este un crampei din viata mea.
Morala? Nu, povestea nu are nici o morala. E o simpla imagine.

***
Eram copil. Tata cumparase un aparat de radio Zefir. O minune a tehnicii!
Ani de zile am urmarit ce aparate portabile noi apareau. Am vazut unul in forma de pachet de tigari. Nu spun marca, nu fac reclama. Era de-a dreptul imposibil! Imi aminteste de cineva care, atinci cand a vazut prima girafa, a spus ca asa ceva nu exista. Sa ti un aparat de radio in buzunar! Sa nu aiba “ochiul magic”!
Sa revenim la ziua aceea. Era undeva spre seara. Dupaamiezele acelea scurte de primavara. Soarele inca mai cernea banuti de aur pe varfurile plopilor. Iar plopi?! Poate o simpla coincidenta. Poate in cartierul meu erau numai plopi.
Crainica anunta melodia “Priviti fetele” interpretata de Andy Williams. Si imaginea aceea cu nori pufori persista in timp.

***
O melodie veche de cand lumea. O cantareata despre care multa lume nu a auzit, desi intr-un timp intrase in folclor. “Te rog sa-mi scrii” cu Gigi Marga.
Ati incercat vreodata sa scrieti asa, pur si simplu? Sa scrieti pentru ca v-a rugat cineva? Nu vi s-a intamplat sa va cada creionul pe hartie? Cuvintele sa vina si sa fuga asemeni unor copii jucausi sau a unor fete indragostite?
Cateodata stau in fata hartiei albe si privesc in gol. Caut inspiratia. Muza, inselatoare ca o femeie ce este, imi da tarcoale, imi zabeste siret si apoi, fuge cu un ras cristalin. Parca mi-ar spune: “Gaseste-ma!” Si eu navighez, asemeni lui Rod Stewart dintr-o melodie ceva mai noua, dus de oceanul de amintiri ce se sparg de malul nostalgiilor.

Stop! Promit sa ma adun si sa va scriu!

23 august

La 23 august 1944 armata romana a intors armele. Prin participarea comunistilor, prin viziunea lor, s-a declansat "Marea revolutie antifascista si antiimperialista".
Asa suna o pagina de istorie acum 20 de ani. Regele, partidele istorice nu aveau niciun merit. Comunistii, dupa unele pareri, in numar de 600 in toata tara, fusesera cei care bla, bla, bla.
Nimeni nu s-a intrebat nici atunci, nici acum 20 de ani, nu se intreaba nici azi ce si-a dorit, ce isi doreste poporul. Ce isi doreste acea masa utilizata numai ca manevra pentru interesele meschine ale unor...
Ce reprezinta 23 august?
Pentru mine, pentru tine, pentru ei, 23 august reprezinta ultimul asalt al verii, un asalt cu fructe parguite, cu primele frunze vestede ce trosnesc sub talpi. Reprezinta semnalul inceperii pregatirilor pentru iarna ce va veni. Gospodine pregatindu-se pentru magiun si conserve, gospodari pregatind magazia de lemne, gandul la cazanul de tuica...

***
Imi amintesc o poveste despre Unire. Mos Ion Roata voia sa stie la ce foloseste. "Vezi mosule bolovanul acela? Poti sa il muti singur?" "Nu, e prea greu." "Ia puneti mana si luati-l cu omul acela!" "Asa putem!" "Asta e avantajul Unirii! Ai inteles mosule?" "Da. Munca tot pe umerii poporului o sa cada!"
La 23 august 1944 armata romana a intors armele. S-a format parerea ca romanii sunt niste "curve" care se intorc dupa cum bate vantul.

***
Se apropie toamna. De la Sfanta Maria pana la Sfanta Maria Mica nu ploua. E vremea ideala pentru strangerea recoltelor.
Case de chirpici adunate in vatra satului, case rarefiate pe dealurile dintre munti, cu capite de fan asemeni unor foisoare.
Vaci cu talangi unduindu-si soldurile. Un caine s-a tolanit la umbra si motaie.
La Raspantie e vanzoleala mare. Vine Premierul! Camerele de televiziune se aseaza strategic. Un nor de praf anunta coloana oficiala.
"Unde sa stau? De unde se vede mai bine?"
A cosit. Va aparea pe toate posturile. Inca un zambet larg, strangeri de mana electorale si masinile pleaca in tromba.
Pe nea Vasile l-a ars tigarea uitata in coltul buzelor. A scuipat-o si a tras o injuratura.

***
La 23 august 1944 armata romana a intors armele.Parcul e plin de copii. Tipete, veselie. O minge s-a ratacit la picioarele mele. Undeva, in spatele meu, o voce rugatoare: “ Mama, mai stam 5 minute. Te rog!”

PS Articolul apare cu intarziere din cauza unor dificultati tehnice.

Poveste

Sa va spun o poveste. Mai corect, sa scriu o poveste.
M-am intrebat intotdeauna de ce le plac oamenilor povestile. Ce resort ascuns zace in ele? Ce ar trebui sa spuna o poveste? Mai bine zis, ce asteapta oamenii de la o poveste?
Ma intreb ce titlu sa ii dau. Poveste fara nume, poveste fara sfarsit... Stiu ca titlurile astea dau bine. Sunt verificate. Dar daca nu ii dau nici un titlu?
OK. Despre ce sa fie? Despre un baiat si o fata. Asta garanteaza succesul. Mai ales daca e cu happyend, sau daca se termina rau de tot. Extremele! Astea atrag. Ce ziceti de o fata prefacuta in stanca, o fata impietrita de disparitia iubitului? Sau de un baiat transformat in cascada.
Gata! Am, gasit! Un baiat transformat in cascada, intr-o apa care sa mangaie iubita transformata in stanca. Un happyend. Se vor mangaia vesnic. Sau o poveste trista. Numai cel ce e geolog sa dea primul cu piatra! Am facut si legatura cu Rasnovul mangaind fata transformata in Cheile Rasnoavei.
Si-am incalecat pe-o sa si am scris povestea asa!

Trei muntzomani si un cardiac la Cheile Rasnoavei

Sa mergem pana in Predeal? Sa urcam pana la Trei Brazi cu masina?
Nicusor a rezolvat problema. 
"E sosea pana la cabana". 
Stie. A vazut la Tamina cum era sa mor. 
"Lasa ca de la Trei Brazi e drum prin padure. Urcam doar un delusor!"
Nu va uitati la el ca are burtica. E cu 10 ani mai tanar ca mine. Si e chiar muntzoman. Bucegi, Fagaras si multi alti munti. A fost si la concursuri de orientare turistica.
Asadar, la Trei Brazi am luat rucsacii in spate si am plecat in cautarea triunghiului albastru. Drumul incepe in spatele cabanei, dupa muntele de gunoi. Primul semn e chiar pe o anexa. 
Intram in padure. Padure, poieni, Dealul de Mesteacan. Asta a fost ceva mai greu, dar m-am descurcat. Si acum, primele poze.