Bloggerii spun lucruri trasnite

Azi, la categoria "bloggerii spun lucruri trasnite", am sa va spun o poveste.

Bantuie umbrele-nserarii

Pe razele de soare sangerii

Departe plange o chitara

Te-astept sa vii.

Nu e bine! A inceput brusc.

Un motan, pe nume... Na(!) ca am uitat cum il cheama.

Asadar. Un motan, ca orice motan care se respecta, se suie pe casa, sta pe ciuci (parca asa se zice) si acumuleaza energie pozitiva de la ultimele raze de soare ale zilei. In vremea aceasta ele, adica razele, bantuiau. Motanul nostru se ridica, se arcuieste, isi inalta coada spre cer si miauna:

"Unde eeeesti!

Poate am inteles eu gresit. S-o fi speriat saracul de tanguielile chitarii. Sau chitarei. Nu mi-e clar. Acum, deh!:

Culorile se estompeaza

Si soarele s-a ofilit

Chiar si chitara aiureaza

Tu n-ai venit!

Degeaba a acumulat energie pozitiva! Are ganduri negre bietul motan.

Din negura noptii proaspat instalate, doua stele lumineaza. E EA.

Nu stiu ce-ul viselor lui. O craiasa, printesa, parlamentara acolo.

Finalul e apoteotic:

Sub potop de sarutari

Care n-au mai contenit

S-a deschis poarta placerii

Si s-au contopit!

PS Cum l-o chema pe motan?

Un cunoscut, fost cadru militar, in perioada despre care va povestesc, era secretarul unui amic. Nu-mi permit sa spun prieten pentru ca amicul este un domn mai varsnic decat mine, un artist care avea in plin centru o galerie de pictura (oare o mai exista?) si, in acelasi timp, un scriitor avand vreo 10 romane la activ.

Sa revenim la secretar. Era foarte deranjat de lipsa totala de disciplina din societatea civila. Pentru el, principalul vinovat era Revolutia Franceza, cea care, prin modul ei barbar de a fi, a inlaturat ierarhiile si a indepartat lumea de Dumnezeu.

Trebuie sa accept ca lumea noastra nu prea are nimic in comun cu religia. Interesanta si pertinenta este o observatie a unui fost "Timpuri noi"

Reporter: Se duc tinerii la biserica?

Artanu': Da, pentru ca e cool!

Defapt, lumea de azi nu are nimic comun cu nimic.La o emisiune TV se fac topuri. Oamenii isi dau cu parerea. Despre ce? Interesant este dialogul urmator:

A Paunescu: Ai citit ce am scris in ultima vreme?

Tatulici: Recunosc, nu.

A Paunescu: Si atunci, pe ce te bazezi in comentarii?

Publicul e pus sa voteze. Te trezesti, in plina strada, cu un microfon in nas. "Care credeti ca e cel mai mare potcovar in viata?" Tu nu ai auzit decat de potcoavele cailor decedati, dar "bestia cu microfon" vrea raspuns imediat. Strafulgerare. Ai auzit de Ion Afloarei din Tintesti. Reporterul pleaca multumit.

Pe drum te roade. Da. Am vazut la stiri. Asta era singurul lucrator la herghelie care nu stia sa puna potcoave la cai.

Top Tatulici. Asta cu anunturile mortuare. Va mai amintiti accidentul Airbusului? L-am vazut la alegerile locale:

Tatulici: Ce o sa faceti pentru ca...

Primarul ales: Vom face...

Tatulici: Dati-mi voie sa nu cred!

Eu l-as fi intrebat: "Atunci de ce m-ai intrebat? Sa arati lumii cat de destept esti? Nu esti destept. Esti genul "s-a descurcat in viata". Prin minciuna si delatiune.

"Se duce Tatulici la biserica? "

Artanu': "Da, pentru ca e cool!"

Mama

Asta e o poza de la sfarsitul anilor '70. Se pare ca eram pedepsit. Nu mai stiu de ce. Ma retrasesem la capatul unei alei.

Tin minte ca aveam un aparat de radio "Neptun 5". Ca racheta purtatoare Apollo. Numai ca aia era Saturn. Il butonam. Aparatul. Nu stiu ce a zis tata si am intors capul.

PS. Prietenii imi spun ca asta e cea mai buna poza a mea din tinerete.

Bucuresti

Cand a aparut pasiunea pentru Bucurestiul care a fost? Ce resort o scoate mereu la suprafata?

Am gasit un blog. Un nume. "Împricinatul de Corn". Acolo m-a frapat o poza. Apoi am regasit alta. Si alta. Poze din Bucurestiul de ieri. Si niste comentarii. "Ar fi bine sa nu ramana doar pe blog". O carte . Un drum prin vechi mahalale. Podul Calitiei, Gorganul...

Sa ne intoarcem in timp. Curtea Domneasca, vechi mahalale. Nu stiu daca in CARTEA LUI ANTON CANTA este istorie sau imaginatie. Recunosc, spasit, nu am apucat sa citesc decat cateva pasaje. Am odihnit mai mult pe poze. Si gandul mi-a zburat printre strazile intortochiate, uitate de timp. Si a trecut si dincolo. Pe strazi ce nu mai sunt. Pe strazi ce se intalnesc, in dos de blocuri, cu un timp al meu.

Acum sunt egoist. Un timp al meu. Un timp in care intram pe Uranus de aici de la Podul Izvor, de la Calea Rahovei ce incepea in spatele Tribunalului Mare, colt cu maternitatea Brancovenesc (unde m-am nascut)...

Bucurestiul e iubit pentru ca exista. Si pentru ca exista, trebuie iubit. E Bucurestiul meu, al tau, sau al lui. E orasul de campie cu veri infernale si ierni geroase.

Unde sunt zapezile de altadata?

PS Mama si tata pe Bulevardul Elisabeta. Fost Gheorghiu-Dej. Fost 6 martie. Fost Elisabeta

Anul nou

Bucurestiul fierbea la foc mic. La miezul noptii a dat in clocot. A durat un sfert de ora. Mai avem 4 zile de miniconcediu. Apoi, din nou la munca.

La +50 (ca intr-o emisiune a lui Besoiu) anii care se aduna sunt altfel. Simti o oboseala care nu vrea sa mai inceteze. Nu e ca pacla diminetii. Se aduna incet. Parca devine un fum, din ce in ce mai gros, care se aduna si se inegreste. Un fel de Copsa Mica.

La multi ani Sfinte Vasile! Se pregateste Sfantul Ion.