Pentru ca asa vreau eu !

Toamna tarzie. Se insereaza. Un cer ireal de albastru pe care curg, rar, nori. Printre ramurile desfrunzite ale unui nuc vad un card galagios de ciori.

O imagine. O simpla imagine. Sunet si culoare, dar in atmosfera se simte ceva. Este izul acela de Bucuresti pe care numai daca iti iubesti orasul il simti.

In parcul..., pe banca aceea din colt, unde era un nuc batran (vedeti cum se leaga lucrurile?), smuls din radacini de o furtuna, ai sarutat prima fata.

Pe strada asta, in casuta mica, garbovita de vremea ce a trecut, statea matusa Clara. Nu, nu am avut nicio matusa pe care sa o cheme Clara, dar asa mi-a venit.

Si totul se leaga intr-un sir de amintiri, o mireasma care te invaluie, un nu stiu ce care iti stranga inima intr-o imbratisare dulce si amara in acelasi timp.

Bucurestiul nu exista decat prin noi. Exista prin amintirile noastre, prin visele noastre. Si, nu stim de ce, Bucurestiul de odinioara era mai frumos. Ba stim, dar nu vrem sa recunoastem. Vechiul Bucuresti da frau liber imaginatiei noastre, ne lasa sa visam la povesti cu printese si cavaleri, la tineretea batranilor aristocrati (inca mai exista, dar sunt foarte rari) pe care ii vedem salutandu-se ceremonios, dar fara servilism.

Blogomania salveaza...

Citesc la Flavius despre un summit al blogerilor. Produs si interpretat sub inaltul patronaj...

Intotdeauna am ramas perplex in fata acestor manifestari. Schema, in mintea mea mai putin complexa, pare a fi urmatoarea: X se gandeste sa faca ceva (sa manance, sa vorbeasca, sa se duca la serviciu). Se gandeste cum ar trebui sa arate chestiunea in cauza. Intelege ca fara un pic de publicitate nu are haz. Organizeaza. (Aici intervine problema legata de "eveniment". In cazurile date de mine: o masa festiva, un forum, sau un miting de intampinare la locul de munca).

Organizatorului ii trebuie un "nume", o persoana care sa dea greutate evenimentului. Respectivul va fi in centrul atentiei, imprumutand un pic din aura sa si "organizatorului".

Sau, ma insel. Poate vine VIP-ul si zice:"X-ulescule, organizeaza un ce vrei tu. Ia banii astia, dar, sa iasa bine".

Sau nu! Cred ca dau iar in scenarita.

PS Imi pare rau Flavius, dar, de cand nu am mai intrat pe net, nu mai stiu cum sa trimit un comentariu! Asta era comentariu la articolul tau dar, dupa incercari nereusite, l-am postat la mine pe blog!

Tare's mic si necajit

Sunt trist. Foarte trist. Desi nu sunt prapastios, am fost in Prapastiile Zarnestiului. Urat! Foarte urat! Nu tu bloc de beton, ori bomba cu neutron. Va mai amintiti anii '80? Un pusti a castigat la "Iata anul nou..." o basca de monede d'alea de 5 lei "noi", de aluminiu, cu o rima pe tema asta.

Dar, sa revenim la Prapastiile noastre. Sau ale Zarnestiului. Daca as fi un muntzoman practicant, v-as povesti drumul cu nume, date, cote, semne. Dar nu sunt. Sunt un pantofar. Si pantofii mei sunt mult mai tociti pe strazile Bucurestiului decat pe drumurile de munte. Si apoi, eu nu cred in semne. Daca iti taie calea pisica neagra...
Ei bine, noua ne-a taiat calea capra de aceiasi culoare. Cred ca de suparare. Asadar, nu sunt singurul suparat.

Cand sa iesim din Zarnesti, pe malul Raului Mare, puhoi de lume. Nu, nu mergeau in Prapastii, aveau nunta. Cu mic, cu mare, stateau pe la porti si (era sa zic o prostie) lipisera ochii pe necunoscuti ca pe butelie. Sa juri ca esti intr-un sat de campie, nu in Ardeal.

Drumul pana la Fantana lui Botorog a decurs fara incidente majore. Mai pasteau vacile, mai vedeam pe dealuri cate o turma de oi, mai niste stanci razuite, ca acolo a fost o cariera de piatra. Vedeti dumneavoastra, stimati cititori, si piatra isi cauta job. Vrea cariera!

De aici incepe "raliul". Se duc nuntasii sa-si faca poze in Prapastii. Masini de toate felurile si marimile. Ba chiar si al unei firme de paza. Norocul nostru ca de la un punct nu au mai putut. E o bariera. Aici insa, au debarcat niste copii. Nu galagia, pungile si ambalajele au fost problema. Cei care i-au adus nu le-au spus, sau nu stiau nici ei ca aici nu suntem pe Calea Victoriei?

Peisajul, toamna-iarna. Frunze de toate culorile. De la verdele brazilor, la rosu, portocaliu si pana la galben. Bruma amestecata cu zapada, stanci nudiste si un cer aproape senin, traversat, cand si cand, de nori pufosi, asemeni "vatei pe bat" din copilarie.

Recomandari? Incaltari rezistente la pietrele drumului de-a dreptul forestier, aparat foto si... cam atat. Daca sunteti muntzoman, luati si rucsac si pregatiti-va. De la limita Prapastiilor aveti un urcus nu tocmai usor pana la Cabana Curmatura.

Eu nu m-am aventurat.