vineri, 12 iunie 2009

Ganduri


Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet. (Papa Ioan al XXIII-lea) 

Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta. (N. Iorga) 

Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate. (Jack Penn) 

Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar. (Peter O'Toole) 

Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare. (Tudor Musatescu) 

Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili. (Ernest Hemingway) 

Nimic nu costa mai mult decat nestiinta. (legea lui Moisil) 

Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta. (Andy McIntyre) 

Nimeni nu e de neinlocuit dar - uneori - este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura. (Claire Martin) 

Cel mai greu lucru de pastrat e echilibrul . (Jean Grenier) 

A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune . ( Cicero ) 

Un prost care nu spune nici un cuvant nu se deosebeste de un savant care tace. (Moliere) 

In politica, prostia nu e un handicap. (Napoleon) 

Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea . (Georges Brassens) 

Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul - defectul oamenilor mici. (Maurice Coyaud) 

Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta. (Woody Allen)  

Violenta este ultimul refugiu al incompetentei. (Isaac Asimov) 

Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le. (Gelu Negrea) 

Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei. (Sigmund Freud) 

Munca in echipa presupune in primul rand sa-ti pierzi jumatate din timp explicandu-le celorlalti de ce nu au dreptate. (George Wolinski) 

Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene . (David Dunham)

Cand muncesti, joaca-te. Munca, daca este o datorie, te ucide . (Max Jacob) 

Oboseala si lenea au aceleasi simptome. (Bissane de Soleil) 

E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra. (Jules Renard) 

Daca vrei sa stii cine este un om, da-i o functie de conducere. (Robert Brasillach) 

Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri. (J.F.Kennedy) 




joi, 11 iunie 2009

Complexe


La o emisiune Mircea Diaconu spunea ca se teme de complexati. Ca ei aduna latent complexele pe care le au. Emisiunea a trecut la alte subiecte. As putea spune ca se apropie de sfarsit. Chiar s-a sfarsit cat am tastat eu.

Problema complexatilor ar trebui sa ne dea mai mult de gandit. O analiza mai atenta ne-ar lamuri cum trebuie sa ne modelam comportamentul fata de acesti oameni. Sau daca suntem complexati. Daca avem resorturi ascunse legate de ce au altii si nu avem noi. Daca exista lucruri care ne framanta, care nasc in noi invidie.

Ati observat ca la copii reactia la complexe e foarte prompta? Din pacate, negativa. Majoritatea poreclelor sunt acide. Poate ar trebui sa ne puna pe ganduri. 

PS Ce ati spune de o dezbatere pe aceasta tema?


miercuri, 10 iunie 2009

Biserica Sf Elefterie Vechi


Pe strada Elefterie iti sare in ochi o bisericuta aflata pe axul drumului. Este o biserica ridicata in anii 1743-1744 din dania lui Maxim Cupetul, negustor ce locuia in Mahalaua Coltei.
"Nu pot sa nu vorbesc despre mica insula Sfantul Elefterie, unul dintre cele mai frumoase colturi ale Bucurestiului. E un loc de nepretuit intr-un oras unde domnesc luxul si placerea, dar trist pentru cine nu gaseste incantare decat in frumusetea naturii" (Sulez - secolul al XVIII-lea)
Biserica a fost ridicata pe un mic ostrov disparut odata cu regularizarea Dambovitei, lucrare ce se desfasoara intre anii 1880-1883, dupa proiectul inginerului-arhitect Grigore P. Cerchez si in antrepriza lui A. Boisquerin. 
Poate datele istorice nu sunt atat de relevante ca o plimbare prin zona. Impunatoarea Biserica Sf Elefterie Nou, ridicata in 1935, pentru ca vechea nu mai era suficient de incapatoare pentru enoriasii din zona, sau casa actorului V. Maximilian (Str. Sfântul Elefterie 54) sunt repere pe o strada linistita.

Teatru de strada



La sfarsitul lunii mai suntem amenintati cu mare spectacol al teatrului de strada. Imi iau aparatul si fug sa imortalizez evenimentul.
Spre norocul meu, decid sa incep cu Cismigiul. Pe o banca, niste pui de maramureseni. Trec la brat doua doamne in varsta.
Ajung la pod. Atelier de creatie. Copiii deseneaza (oare fanfana si, pe fundal, cladirea primariei?), modeleaza...

Brusc, atentia imi este atrasa de niste calareti.
Un basm din Cismigiul amenajat la mijlocul secolului XIX de arhitectul peisagist austriac Mayer. Ce a fost pana atunci? Istoricii spun ca a fost balta lui Dura negutatorul, dar pe noi nu ne intereseaza asta acum. Problema este: Unde sunt printesele? Nu am gasit. Am gasit, langa chioscul fanfarei, o pisicuta. Sau nu era pisicuta.
Alta intrebare: Unde e fanfara? Fanfara am gasit-o la iesirea dinspre Liceul Lazar. Am o singura nedumerire. De ce li se spune majorete, daca ele sunt minore?

Ies si ma indrept spre Parcul Izvor. Nimic. Oameni iesiti la "iarba verde".
Hai in fata Palatului Parlamentului. O schela. Se fac pregatiri. Un baterist, tobosar, cum vreti sa-i spuneti, repeta in plin soare. Mai repeta si o trupa de "steaguri medievale".
Vin mai tarziu. Spectacolele nu au inceput. Plec acasa. Maine ma trezesc de dimineata. Raman cu amintirea sarbatorii copiilor din Cismigiu.
PS Spectalolul a inceput tarziu. Au fost si focuri de artificii. Nu le-am prins. Deja dormeam.

marți, 9 iunie 2009

Alta lume






De la BNR, in drum spre Palatul Sutu, impunatoare, cladirea Bibliotecii Nationale de Stat. Aici ma duceam pe vremuri. Cladire mare, cu sali de lectura spatioase, cu o sala a cataloagelor...
M-am intrebat ce a fost aici. Nu parea conac. Am aflat ca aici a fost o cladire a bursei. Cand, inainte sau dupa cladirea din Uranus? (Nu mai gasesc pozele cladirii arhitectului italian Giulio Magni.) 
O alta lume. Imi amintesc de statuia lui Cantemir. Alaturi de o bisericuta si de un bloc vechi. Alta lume, alte timpuri la cativa metri de Magistrala. 
PS Exista oriunde in lume locuri care te fac sa crezi ca ai trecut printr-un tunel al timpului.
Vezi si http://mihai-bucurestiulmeu.blogspot.com/

luni, 8 iunie 2009

Fata frumosa, fata straina...


...deseara am sa te duc, pentru convorbiri si pentru cina, la Hanul lui Manuc.
Cand Manuc Mârzaian a inceput construirea hanului ce ii va purta numele, arhitectura sa va fi altfel decat se obisnuia in epoca. Hanul nu e o fortareata asemeni tuturor celor din jurul Marii Negre. Se pare ca negustorul din Rusciuc (Ruse) nu avea de ce sa se teama. Era prieten atat cu turcii, cat si cu rusii. 
S-a negociat tratatul de pace Ruso-Otoman. Aici, in han. 
Stau pe un jilt in pridvorul care duce spre camerele de la etaj. Privesc in curte. Un berbec la protap ne gadila narile. Curg stacanele cu vin. A intrat o caleasca. Caii fornaie. Coboara, suava, o dulce domnita.
Se-ntinde un zvon. Manuc a murit. Ucis de o iscoada a turcilor. Manuc a tradat. Era spion si pentru turci si pentru rusi. De accea a fugit la Chisinau. Poate e doar un zvon. Poate a fost un simplu accident.
PS Pe la 1862 hanul e cumparat de Lambru Vasilescu. Devine Marele Hotel Dacia. Azi e iar Hanul lui Manuc. Retrocedat si neingrijit.

duminică, 7 iunie 2009

Potcoave de cai vii






S-ar putea sa ma insel eu. S-ar putea ca negustorul sa se fi oprit ceva mai sus. Langa Podul Mogosoaiei. Sa fi tras la Hanul Campineanu.
Surprins - nu a mai trecut de ceva timp prin Bucuresti - da de Pedros Serafim. Nu stia ca a cumparat hanul. Se stiu de la Stambul. Au multe sa-si mai spuna. 
Dar noi avem altele de discutat. Asta e o imagine prea veche. Nimeni nu si-o mai aminteste. 
Polixenia a crescut. A fost curtata de Arhitectul sef al Capitalei si hanul si-a schimbat iar propietarul. Hanul Villagrosse nu a rezistat prea mult. A fost demolat pentru a face loc unor cladiri mai moderne. 
Azi, cand intri dinspre strada Carada, descoperi alta lume. Chiar daca intrarea e monumentala, paleste in fata cupolei. Si totusi, aici e ceva intim. Lumina difuza iti da o stare de liniste. Ai patruns in alta lume. O lume de basm. 
Ma intreb daca pasajul ar fi fost atat de frumos daca nu ar fi intervenit o vanzare. Daca nu ar fi fost vanduta partea dinspre Calea Victoriei Societatii Filarmonice. Da, Calea Victoriei. Podul Mogosoaia si-a schimbat numele. In cinstea victoriei in Razboiul de Independenta. 
Societatea Filarmonica nu a reusit sa-si faca sala de concerte. S-a opus consulul rus. Terenul a mers in mainile unui antreprenor ungur care a ridicat aici, vis a vis de Casa Merani, un hotel. 
Astfel, pasajul ridicat de Xenopol - nu istoricul - a luat forma de potcoava. Spre Lipscani, Villagrosse. Partea dinspre Cladirea functionarilor BNR, lasa ca va spun despre asta altadata, daca o mai fi cladirea(!), a luat numele de Macca. Cumnatul constructorului. 
Cafenele, narghilea, muzica in surdina...
PS Aici a fost sediul primei Burse de Valori. Bursa nu mai este. S-a mutat la Armeneasca. Valoarea a ramas.

Sa ucizi o salcie plangatoare






Traim o vreme. Am trait si alte vremuri. Care apucam, vom trai si altele. 
Ma plimb prin Bucuresti. Pasii ma duc. Da. Se intampla. Mergi si descoperi ca nu tu ai condus traseul, ci el pe tine. Pasii te-au dus pe drumuri vechi, pe drumuri noi, neasteptate. 
Sub pasii nostri e drumul. Sub drum, istorie. Vorba asta am auzit-o de foarte multe ori. A devenit ceva comun. Sub strada decopertata apar caramizi, intrari in hrube. 
Primaria a descoperit strada. Iarba o acopera la loc. Pe aici au fost hanuri. Drumeti, calareti, carute...
Primaria ne vorbeste, prin reprezentantii sai muzeografi, muzeografii stiu mai bine, despre Marele han Serban Voda. Unii trecatori sunt curiosi sa afle din ce material sunt facute panourile. Sau, pur si simplu, iau acasa mostre. 
Pe aici au fost hanuri. Drumeti, calareti, carute...
Gandul imi fuge spre o epoca indepartata. Vechi negustori in haine lungi, cu turbane pe cap, incinsi cu brauri de matase, cu carutasi imbracati in haine stramte, albe - obligatoriu, sa iasa in evidenta cizmele negre - cu biciul in vant strunind caii. Din loc in loc, o florareasa, un bragagiu ori un oltean cu cobilita. In prag, un hangiu rotofei cu mustata rasucita...
Au fost? Din colbul vremurilor ce au fost, din colbul drumului uitat de ploaie, din colbul ce-a ucis o salcie plangatoare...
PS Lucrarile au incetat pentru o perioada. Pana se gasesc fonduri. Poate sunt acolo. Poate dau de un tezaur. Tezaurul de la "Borduresti".

sâmbătă, 6 iunie 2009

13 e cu ghinion






Sunt obosit. Mainile imi ratacesc pe tastatura. Degetele resimt clicurile prin labirintul imaginilor care au fost, a celor care o sa fie, a celor ce nu vor mai fi. 
E liber la demolari. Au demolat "burghezo-mosierestii", comunistii, mai ales Ceausescu, demoleaza si noii capitalisti, buni sau rai, in functie de partea de baricada pe care te afli.
Mi-amintesc cum "Casa Poporului" - pardon, poporul are alta treaba - am vrut sa zic Palatul Parlamentului il apasa pe Stelian Tanase. Si cum se bucura ca va fi demolata "Casa Radio". Nu stiu daca are dreptate si nici nu imi permit sa-l contrazic. Sunt obosit. 
Pe la sfarsitul secolului XIX se "sistematiza", Primarul "Tarnacop" sistemariza si el. Sistematic se sistematizeaza. Sistem, sistematic, sistematizare...
Sunt obosit. Mainile imi ratacesc pe tastatura. Si inca nu am scos pozele din aparat, dar trebuie. Nu vreau sa las postarea fara imagini. Si apoi, vreau sa incep un nou serial. Cu Bucuresti, cu flori, cu lumini si umbre. 
PS Lumea se schimba. Cei ce nu pot sa se schimbe odata cu vremurile, imbatranesc. Atat. Fara morala.

joi, 4 iunie 2009

Casa


Se intampla sa vezi, ascunsa in padurea de blocuri, cate o casa. O amintire din vremea in care orasul mai avea mahalale. Mahalale la propiu. Acele strazi pe care oamenii se salutau politicos, unde timpul se scurgea dupa un tipic anume, unde aparea dimineata laptareasa. O zona prin care trecea "geamu', geamgiuuuu' !!!", unde omul mai comenta in fata tutungeriei...

PS Am mai postat asta. Da, dar de cate ori nu ne repetam?

luni, 1 iunie 2009

Cenaclu Flacara




Am fost la cenaclu. Acum am picat. Abia am scos pozele. Sa va spun ca m-a dezamagit? Ca de fiecare data?

Paunescu este acelasi om autoritar. Nu se simte bine daca nu pune el lucrurile la punct. Azi s-a luat de niste copii. De ce se zbenbuiau. De ce nu stateau cuminti in banci. Autoritarism de doi lei. Probabil s-a trezit la timp. Si-a dat seama ca ar fi fost dat afara in fluieraturi. Si acelasi cult al personalitatii. Al personalitatii sale. Cei ce cred ca in vremea dictaturii alimenta cultul lui Ceausescu, nu au inteles nimic.

In rest, sa auzim numai de bine.